Reprezentanţii Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie (SNMF) au declarat, potrivit unui studiu efectuat în luna iulie, că medicamentele greu de înghiţit reprezintă o problemă pentru copiii mari.
„Pe lângă faptul că doza nu este, de cele mai multe ori, potrivită categoriei de vârstă şi toleranţa copiilor la administrarea medicamentelor reprezintă o problemă pentru aproximativ 60% dintre părinţi, o treime dintre aceştia susţin că singura condiţie cu care copiii lor acceptă medicamentele este ca acestea să aibă un gust plăcut, iar 15% spun că le acceptă doar dacă sunt uşor de înghiţit. O parte dintre părinţi susţin că îşi conving foarte greu copiii să accepte orice fel de medicament”, explică reprezentanţii SNMF.
Astfel, 7 din 10 copiii ar prefera ca medicamentele să fie uşor de înghiţit, iar 6 din 10 ar aprecia ca acestea să aibă un gust plăcut, susţin părinţii respondenţi. De asemenea, 11% preferă ca medicamentele să aibă o culoare plăcută.
„La 7-12 ani, copiii au deja multe obiceiuri şi gusturi formate, pot să refuze pe criterii clare un produs medicamentos, de aceea, eforturile în conceperea formei de adminis-trare şi a caracteristicilor organoleptice (miros, gust, aspect etc.) sunt importante. La această vârstă, ei pot să respingă siropurile, pentru că se percep deja mari şi apţi de gesturi noi şi curajoase, au tendinţa de a se compara cu adulţii şi de a copia atitudini de adulţi, deci şi tratamentele pentru această categorie de vârstă ar trebui să răspundă tendinţelor şi cerinţelor pacienţilor”, explică dr. Ileana Efrim.