27 Ianuarie 2016
3918 accesări
0 comentarii

Dr. Valentin Curoşu, medic primar ORL, şi dr. Angela Dănulescu, medic primar psihiatrie, se alătură echipei de specialişti din cadrul centrului medical IOWEMED.
Binecunoscut în rândul pacienţilor, dr. Curoşu are o vastă experienţă în domeniul de specialitate.
„Domnul doctor Curoşu reprezintă cea mai mare garanţie pentru mine în ceea ce priveşte un diagnostic şi un tratament corect. Vreau să spun că au fost momente de-a lungul timpului, în care primeam de la domnul doctor, ca şi recomandare de urmat în tratamentul afecţiunii mele, cam cu un an înainte de a-mi fi recomandat şi de medicul specialist. Întotdeauna domnul doctor parcă a fost cu un pas înaintea celorlalţi. Şi asta spune multe”, spune Mariana, o pacientă.
Cât priveşte psihiatria, reprezentanţii centrului medical precizează: „Cu o vastă experienţă, dr. Angela Dănulescu vă stă la dispoziţie în cadrul Centrului IOWEMED, Constanţa, ori de câte ori aveţi nevoie. Un psihiatru este în primul rând un medic, care apoi se specializează în diagnosticarea, tratamentul şi prevenirea bolilor mintale. Psihiatrii sunt singurii calificaţi să evalueze atât aspectul psihic, cât şi fizic al tulburărilor psihice. Educaţia medicală le-a oferit acestora un bagaj întreg de cunoştinţe despre nenumăratele cauze responsabile de simptomele şi sentimentele unui pacient. Înarmaţi cu această înţelegere, psihiatrii au posibilitatea de a efectua un diagnostic complet şi exact, apoi să recomande sau să ofere un tratament”.
De aceeaşi părere sunt şi pacienţii trataţi de dr. Dănulescu. „Într-adevăr, pot afirma şi eu că doamna dr. Angela este o adevărată profesionistă, mereu alături de mine atunci când am avut nevoie de un sfat medical. O recomand cu cea mai mare încredere”, a spus Aurora M., o pacientă.

Pentru pacienţii care au nevoie de unul dintre aceste servicii medicale, centrul pune la dispoziţie numărul de telefon 0241.587.676 sau mailul office@ iowemed.ro.

Taguri articol: clinici şi spitale diagnostic boli pacient medic

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea Năstase