Personalul Spitalului Orăşenesc Hârşova a fost testat pentru HIV şi hepatitele virale B şi C. Această acţiune a fost iniţiată deoarece personalul medical este predispus în a contracta afecţiuni grave, care se transmit pe calea sângelui.
„Fundaţia Baylor Marea Neagră a răspuns cu plăcere invitaţiei unităţii sanitare de a organiza testarea cadrelor medicale. Medicii şi asistentele din Hârşova cunosc riscurile profesionale la care se expun şi participă periodic la instruiri referitoare la prevenirea infectării şi la profilaxia post-expunere”, au declarat specialiştii de la fundaţia Baylor „Marea Neagră”. (V.P.)