În condiţiile în care, pe timpul sezonului estival, serviciul de urgenţă al Spitalului Judeţean este suprasolicitat, sistemul privat a început să dezvolte servicii similare, unde pacienţii pot beneficia de asistenţă medicală de urgenţă în cele mai bune condiţii. Mai mult, dezvoltarea unor linii de gardă pentru pediatrie a devenit o necesitate pentru a acoperi toate solicitările şi pentru a reduce timpul de aşteptare.
Unul dintre centrele medicale care face un pas important în acest sens este Medicover Constanţa, care, începând de astăzi, va asigura o linie de gardă pediatrică, unde pacienţii vor fi primiţi de nu mai puţin de zece medici pediatri.
„Deschidem această nouă linie de gardă pentru pediatrie la care vor lucra, de dimineaţa de la ora 8,00 şi până la 22,00 seara, zece medici pediatri, într-un staţionar cu trei paturi, unde se pot realiza atât consultaţiile, cât şi tratamentele. Practic, am dezvoltat un departament special de pediatrie, unde aceşti medici vor oferi exclusiv consultaţii de pediatrie. Alţi patru specialişti din Spitalul Judeţean care lucrează şi în cadrul Medicover, ca de exemplu dr. Cristina Mihai, şefa secţiei de pediatrie, singurul medic din judeţ care are de altfel şi o specializare de diabet nutriţie, sau dr. Adriana Apostol, medic ce are şi specializare în hematologie-oncologie, pot oricând să intervină pentru diagnosticarea pacienţilor, având în vedere experienţa şi conduita medicală pe care o au.
Acoperim toată gama de servicii medicale, ca radiologie, tratamente de stabilizare a bolnavului, adică perfuzii, injecţii, dar şi aerosoli, având un stoc de tratamente special pentru acest departament, dar şi aparatura completă pentru a face diagnosticarea şi stabilizarea pacienţilor. Este foarte important pentru părinţi să ştie că timpul de aşteptare pentru consultaţii se reduce considerabil, având în vedere că spitalul este extrem de aglomerat pe perioada verii, iar medicii de acolo trebuie să facă un triaj al bolnavilor în funcţie de gravitate.
Mai mult decât atât, avem şi avantajul că putem recolta analize pe care le prelucrăm în regim de urgenţă în laboratorul Synevo din cadrul Spitalului Judeţean”, a explicat managerul Centrului Medicover Constanţa, Oana Marta.
Părinţii îşi pot aduce copiii la tratament
În cazul în care un părinte care şi-a dus copilul la urgenţa spitalului şi medicii consideră că acestuia i se poate administra tratamentul şi în ambulatoriu, Medicover asigură şi continuitatea tratamentelor.
„Pacienţii vin în primul rând pentru urgenţe de gravitate medie, însă atunci când situaţia o permite, putem continua tratamentele recomandate de medicii din spital, în cadrul Medicover. În acest fel, acoperim şi solicitările turiştilor care, din şapte zile de concediu, nu vor să piardă prea mult timp la spital. Astfel, stabilizăm starea pacientului, îl rehidratăm şi îi facem şi tratamentul.
Un alt aspect important pentru pacienţi este că respectăm conduita spitalicească şi că, pe lângă medici, pacienţii sunt în permanenţă monitorizaţi şi de asistentele medicale ale centrului”, completează Oana Marta.
Managerul spune că, dacă pacienţii o vor solicita, linia de gardă a Medicover se poate adapta la program non-stop, astfel încât părinţii să îşi poată aduce copiii la tratament indiferent de oră, pentru a fi trataţi în condiţii optime.