29 Aprilie 2016
3117 accesări
0 comentarii

Abdomenul este zona cea mai afectată de schimbările majore care îşi lasă amprenta pe diferite părţi ale corpului fie din cauza stilului de viaţă neechilibrat, a slăbirii bruşte în greutate sau a sarcinilor multiple.
Foarte multe persoane recurg la diferite metode chirurgicale pentru a repara aceste „defecte”.
Una dintre aceste proceduri se numeşte miniabdo-minoplastia şi reprezintă o soluţie pentru cei care îşi doresc o îmbunătăţire a aspectului fizic şi un abdomen estetic, fără excese de grăsime.
„Pentru cei care îşi doresc un abdomen plat, fără depozite de grăsime, cu aspect tânăr, obţinut printr-o metodă mai puţin invazivă, există varianta miniabdominoplastiei. Această operaţie se poate realiza pentru pacienţii cu exces tegumentar şi adipos numai la nivel subombilical”, a declarat dr. Silvia Stănculescu-Vasalos, chirurg estetician.
Pacienţii care aleg să facă o operaţie de miniabdominoplastie au nevoie de o burtieră medicală în perioada de recuperare, care poate dura aproximativ 2-3 săptămâni. Această procedură are o perioadă de recuperare mai mică decât abdominoplastia completă, suturile putând fi îndepărtate după câteva săptămâni. Întoarcerea la activităţile zilnice se poate face după 1-3 săptămâni, iar la cele fizice uşoare, după 2-3 zile.
În decurs de o lună, corpul va fi suficient de refăcut pentru a practica activităţi fizice intense.
Costul unei astfel de intervenţii porneşte de la 1.600 euro.

Taguri articol: sfatul medicului nastere sarcina

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii