Micoza piciorului, cunoscută şi sub denumirea de tinea pedis, este cea mai frecventă infecţie dermatofitică a pielii cu localizare la nivelul plantelor şi spaţiilor interdigitale ale piciorului. Tinea pedis este cauzată îndeosebi de fungi dermatofiţi din genurile Tricophyton şi Epidermophyton. Aceste ciuperci prezintă o afinitate pentru keratina stratului cornos al pielii, părului şi unghiilor, fiind întotdeauna patogene şi responsabile de infecţii cutanate superficiale ale pielii şi fanerelor respectând mucoasele. Îndeosebi speciile antropofile de dermatofiţi produc tinea pedis: Tricophyton rubrum, Tricophyton mentagrophytes var. interdigitale şi Epidermophyton floccosum, dintre ele T. rubrum fiind cel mai frecvent identificat în întreaga lume (70-80%) , şi mai rar este produsă de dermatofiţi zoofili (Tricophyton mentagrophytes var. mentagrophytes) când ia un aspect inflamatorr. Foarte rar tinea pedis poate fi cauzată de levuri (Candida albicans) sau mucegaiuri nondermatofitice (Scytalidium dimidiatum, Scytalidium hyalinum). Prevalenţa micozei piciorului în populaţia generală variază de la o regiune geografică la alta în funcţie de climă şi stilul de viaţă. Rare la copii, cele mai multe cazuri de tinea pedis apar după pubertate, incidenţa lor crescând continuu o dată cu înaintarea în vârstă. În rândul persoanelor adulte prevalenţa micozei piciorului este de 15-20%, dar poate ajunge la 75% în anumite grupuri ocupaţionale precum minerii, militari sau sportivii [3, 4]. Pe lângă existenţa unei predispoziţii individuale, tinea pedis este favorizată de căldură şi umiditate la nivelul spaţiilor interdigito-plantare favorizate de portul încălţămintei puţin permeabile, a ciorapilor care favorizează transpiraţia locală şi împiedică evaporarea. Majoritatea studiilor arată o frecvenţă mai ridicată a tinea pedis în rândul bărbaţilor decât al femeilor . Transmiterea se poate face direct de la bolnav la omul sănătos, dar mai ales indirect prin folosirea de ciorapi, încălţăminte, prosoape contaminate de persoanele bolnave. Folosirea în comun a băilor, bazinelor de înot, ştrandurilor, sălilor de sport favorizează de asemenea transmiterea acestei boli, afecţiunea fiind numită şi „boala atleţilor” sau „piciorul de atlet”. Diagnostic Diagnosticul clinic este completat de examenul micologic (examenul microscopic direct urmat de cultura pe mediul Sabouraud). În ciuda unor rezultate fals negative de 5-15% examenul microscopic direct rămâne o tehnică de screening eficientă şi ieftină. Examenul microscopic prezintă avantajul de a putea fi citit imediat permiţând în caz de pozitivitate începerea tratamentului. Însă pentru precizarea speciei agentului micotic izolat din produsul patologic este necesară efectuarea de însămânţări pe medii de cultură. Pentru izolarea dermatofiţilor se utilizează mediul Sabouraud-agar. Cei mai mulţi dermatofiţi pot fi identificaţi după două săptămâni de incubaţie la temperatura camerei. De multe ori diagnosticul este îngreunat de tratamentele greşit aplicate anterior prezentării la dermatolog, în mod particular a dermatocorticoizilor, care modifică aspectul leziunilor cutanate. Totuşi o afectare unilaterală este în favoarea diagnosticului de dermatofitoză, putând fi posibilă şi contaminarea picior-mână (two feet - one hand syndrome). Tinea pedis trebuie diferenţiată de: intertrigo candidozic, intertrigo streptococic şi cu bacili Gram negativ, eritrasma, eczema dishidrozică, eczema de contact, eczema hiperkeratozică şi psoriazisul plantar. Complicaţii Complicaţiile micozei piciorului sunt reprezentate îndeosebi de cele de natură infecţioasă secundare colonizării bacteriene a leziunilor cutanate cu lipsă de substanţă conducând la apariţia erizipelului, celulitei, limfangitei sau chiar a osteomielitei. Aceste complicaţii sunt întâlnite mai frecvent la pacienţii cu diabet zaharat, cu edeme cronice ale membrelor inferioare şi la imunocompromişi.