18 Iunie 2018
836 accesări
0 comentarii

Pe parcursul sarcinii, unele femei lucrează, altele nu reușesc să facă acest lucru decât în primele două trimestre, iar altele suferă diferite complicații și sunt nevoite să se retragă din activitate. Pentru multe femei, însă, o pauză de nouă luni de la locul de muncă pe perioada sarcinii nu este tocmai ceea ce își doresc, așa că, pentru a vă putea menține sănătoase și productive la locul de muncă, este necesar să înțelegeți cum pot fi atenuate disconforturile specifice unei sarcini.

Potrivit specialiștilor Spitalului de Obstetrică și Ginecologie „Euromaterna”, senzația de greață este prima mare neplăcere foarte frecventă în sarcină. Ca urmare, pentru a o putea ține în frâu, optați pentru gustări mai dese și evitați mâncărurile care vă fac rău.

„Vă veți simți obosită, deoarece corpul dumneavoastră lucrează intens pentru a vă susține sarcina, iar odihna în timpul orelor de lucru nu este un lucru tocmai accesibil”, a declarat Ana-Maria Răducu, asistent medical.

Tocmai pentru a evita problemele și neplăcerile, se recomandă respectarea câtorva sfaturi. În primul rând, consumați alimente bogate în fier și proteine, cum ar fi carnea roșie, carnea de pasăre, legumele cu frunze verzi, cerealele integrale îmbogățite cu fier și fasole.

Apoi, luați pauze scurte și dese. Ridicați-vă și plimbați-vă prin birou timp de câteva minute, pentru că vă veți simți mai revigorată. De asemenea, beți multe lichide. Țineți lângă birou o sticlă de apă din care veți putea bea pe tot parcursul zilei.

Foarte importantă este și mișcarea, activitatea fizică ajutându-vă considerabil la creșterea nivelului de energie. Puteți încerca niște exerciții de fitness pentru gravide sau puteți face o plimbare pe jos după muncă, până acasă, în condițiile în care corpul dumneavoastră vă permite acest lucru. Înainte de toate, însă, consultați-vă cu medicul. Odihna este și ea extrem de importantă, așa că nu pierdeți timpul, culcați-vă devreme seara! Încercați să dormiți între șapte și nouă ore pe noapte.

Pentru a avea un somn mai confortabil, vă puteți așeza perne între picioare și sub burtică. Mai târziu, pe măsură ce sarcina evoluează, activitățile zilnice, precum așezatul sau statul în picioare, pot deveni incomode.

„Puțină mișcare prin birou la interval de câteva ore eliberează tensiunea din mușchi și previne acumularea de lichide în picioare. De asemenea, este foarte important să limitați nivelul de stres de la muncă pe perioada sarcinii. Stresul acumulat la birou vă poate consuma energia atât de necesară mamei și bebelușului. Deci, îi puteți împărtăși supărările unui coleg care vă sprijină și puteți face liste zilnice prin care vă puteți prioritiza sarcinile sau puteți practica tehnici de relaxare. Munca în timpul sarcinii nu este mereu ușoară, iar dacă vă este teamă că jobul dumneavoastră vă afectează sarcina, consultați-vă cu medicul curant”, a mai spus cadrul medical.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU