Naşterea naturală începe să capete mai multă valoare, iar femeile acordă mai multă importanţă acestui eveniment din viaţa lor.
În ultimii ani, s-a remarcat o creştere a naşterilor naturale, la nivel naţional. Deşi în trecut, operaţia de cezariană era opţiunea de top a mămicilor, acestea au redescoperit naşterea naturală şi beneficiile multiple ale acesteia, atât pentru mamă cât şi pentru copil.
„S-a remarcat o creştere a naşterilor naturale, dar şi a naşterilor în bazin. Aşadar, pot spune că a crescut numărul femeilor curajoase. Doar la Constanţa şi Sibiu se poate practica acest mod de a naşte, în apă. În cei şapte ani de activitate pe care îi are Clinica ISIS, încă de la început s-a practicat naşterea în bazin. Sunt naşteri care încep în apă şi se termină pe masă, sau chiar pe masa de cezariană. Mămicile pot opta pentru o moaşă care să le susţină psihologic, să le încurajeze şi să le dea sugestii”, mărturiseşte Andreea Hahui, reprezentant al spitalului privat ISIS.
În timpul naşterii în bazin se acordă o importanţă deosebită trăirilor femeii şi transformării femeii prin naştere. Se urmăreşte echilibrul emoţional şi confortul acesteia, asigurarea unui mediu intim, unde femeia se poate desfăşura liber.
Suportul emoţional este oferit de familie, care pe tot parcursul procesului, este aproape de gravidă, dar şi de medicii care o asistă.
Scapă de durerea travaliului
Travaliul în apă îi permite femeii să se relaxeze, să simtă durerile la o intensitate mai mică, dar îi oferă şi pauze, dacă acesta este de lungă durată. Naşterea în apă permite schim-barea poziţiei din timpul travaliului şi al naşterii considerate metode de uşurare a travaliului şi de expulzie. Libertatea de mişcare şi alegerea unei poziţii confortabile sunt foarte apreciate de noile mămici.
În prezent, naşterea la domiciliu nu este reglementată, iar cea în spitalele de stat nu permite partenerului de cuplu sau familiei să-i fie alături gravidei, în momentul naşterii.
Naşterea în bazin se ghidează după alte principii. În cazul acesteia, cuplurile îşi doresc intimitate, semiîntuneric, vor să simtă că deţin controlul, iar în acest mod, lucrurile decurg normal, aşa cum natura le-a programat.
Suport necondiţionat pentru mămici
Naşterea într-un mediu liniştit, cu o gravidă pregătită, însoţită de partenerul ei şi în prezenţa unei moaşe, minimalizează intervenţiile din timpul travaliului. Faptul că bebeluşii sunt imediat după naştere aşezaţi pe pieptul mamelor, fără a avea nevoie de vreo intervenţie promptă din partea doctorilor, îi conferă mamei siguranţă şi linişte.
„Trecerea copilului din mediul lichid din burta mamei, în apă îi oferă bebeluşului ocazia de a se acomoda mai uşor cu noul mediu de viaţă. Durerile naşterii sunt de asemenea diminuate, dilataţia se face mai uşor, pentru că mama este mult mai relaxată”, adaugă reprezentantul ISIS.
Pentru ca o gravidă să poată naşte natural în bazinul cu apă, aceasta trebuie să fie convinsă de alegerea făcută. Apoi, trebuie să discute cu doctorul care o supraveghează despre toate aspectele implicate în acest proces şi să participe la cursurile de pregătire, premergătoare naşterii.