Blefarospasmul este o formă de distonie și constă într-un spasm al musculaturii din jurul ochiului determinând clipirea involuntară și închiderea pleoapei. Specialiștii susțin că distonia este o afecțiune hiperkinetică caracterizată de excesul de mișcare. Acest exces de mișcare se manifestă la nivelul mușchilor agoniști și antagoniști.
Medicii le atrag atenția bolnavilor să nu confunde blefarospasmul cu alte afecțiuni, cum ar fi ptoza palpebrală - căderea pleoapei cauzată de slăbirea sau paralizia mușchiului ridicător al pleoapei; blefarita - inflamație a pleoapelor de cauză infecțioasă sau alergică; spasmul hemifacial - nu aparține distoniilor și afectează mai multe grupe musculare de o parte a feței. Potrivit dr. Andreea Constantin, etiologia blefarospasmului rămâne de multe ori necunoscută. Cauza este, însă, de multe ori multifactorială. Uneori, blefarospasmul este secundar altor afecțiuni, de exemplu: afecțiuni cauzatoare de iritație la nivelul globului ocular (corpi străini corneeni, keratoconjunctivita sicca, trichiaza);
afecțiuni neurologice sistemice (boala Parkinson).
„În fiziopatologia blefarospasmului este vorba despre un defect la nivelul circuitului nervos. Acest circuit are două componente, una senzitivă și una motorie și un centru de control situat la nivelul mezencefalului. Componenta senzitivă răspunde la o varietate de stimuli printre care: lumina; iritația de la nivel cornean sau de la nivelul pleoapei; durere; emoții puternice; stres; stimuli trigeminali. Acești stimuli declanșează un impuls nervos care ajunge la centrul de control. Din cauza unei predispoziții genetice, a înaintării în vârstă sau a unor leziuni, centrul de control poate eșua în misiunea sa de a regla feedback-ul pozitiv al circuitului”, a precizat medicul.
Simptomele precoce ale blefarospasmului includ: creșterea frecvenței clipirii; spasme ale pleoapei; iritație oculară; spasme la nivelul feței; spasme la nivelul sprâncenei; ticuri ale pleoapei.
Printre simptomele care preced de obicei blefarospasmul, enumerăm:
lăcrimare; iritație la nivel ocular; fotofobie; durere oculară de intensitate mică. De precizat că blefarospasmul poate apărea izolat sau poate afecta partea inferioară a feței. Este probabil ca simptomele să se extindă dincolo de mușchii orbiculari ai ochiului la femei, la pacienții cu vârstă înaintată sau la cei care au un istoric familial de distonie sau traumatisme craniale sau cerebrale în antecedente. Totodată, blefarospasmul se asociază frecvent cu distonii în alte regiuni ale corpului (față, gât, trunchi sau membre), extinderea având loc de obicei în primii doi ani de la debutul blefarospasmului. De asemenea, spasmul hemifacial este asemănător din punct de vedere simptomatic cu blefarospasmul însă, acesta este cauzat de iritarea periferică a nervului facial, de obicei din cauza unei compresii neurovasculare a rădăcinii nervoase în fosa posterioară. Unele studii au indicat o prevalență crescută a bolilor psihiatrice la pacienții cu blefarospasm, comparativ cu cei care suferă de spasm hemifacial, ca de exemplu: tulburări anxios-fobice, tulburare anxioasă generalizat, tulburare obsesiv-compulsivă. Blefarospasmul poate evolua către închiderea chiar permanentă a pleoapei, interferând cu activitățile zilnice ale pacientului. Chiar dacă la debut este unilateral, blefarospasmul afectează aproape întotdeauna mușchii orbiculari ai ochiului de ambele părți ale feței. Din nefericire, fără tratament, această afecțiune poate determina orbirea funcțională a pacientului.
