10 Martie 2017
2573 accesări
0 comentarii

Structura psihicului uman se creează din legăturile ce se stabilesc între gânduri, emoţii şi comportamente. Copilul nou-născut învaţă în contact cu mama că un comportament al lui primeşte o reacţie de la mamă. Nevoile lui de foame, confort, securitate şi afecţiune pot fi satisfăcute, mai mult sau mai puţin, de către o altă persoană.

În funcţie de răspunsul şi disponibilitatea fizică şi emoţională a mamei, copilul va învăţa plăcerea, satisfacţia, bucuria sau dimpotrivă, frustrarea, respingerea, furia şi frica. Ulterior, în decursul vieţii, aceste prime amprente emoţionale, alăturate vieţii intrauterine în care copilul există în simbioză cu trăirile emoţionale ale mamei, copilul structurează şi sedimentează un anumit mod de raportare la nevoile lui de hrană fizică şi emoţională: merită, oferă şi primeşte iubire şi siguranţă sau mai degrabă caută relaţii toxice în care să sufere, să existe un raport de putere şi dominare; trăieşte cu plăcerea şi bucuria sau mai degrabă cu suferinţa, frica şi implicit furia.

Modalitatea în care aceste legături se fixează de-a lungul timpului, atât prin relaţiile cu părinţii, cât şi cu familia extinsă: fraţi, bunici, veri, mătuşi, unchi, apoi relaţiile sociale de prietenie, cunoştinţe, dar şi cu autoritatea în general, determină, în ansamblu, structura de personalitate. Ea se cristalizează în perioada adultului tânăr 20-24 ani şi fără o intervenţie de specialitate (psihoterapie), rămâne definitivă pentru toată viaţa, individul fiind semiconştient de structura ei.

Cum nu întotdeauna experienţele de viaţă sunt pozitive şi generatoare de siguranţă şi confort, atât pentru copil, cât şi pentru proaspetele mame şi nu există consilierea mamei privind nevoile reale ale copilului şi ce înseamnă rolul matern, de multe ori mamele ajung la epuizare, stări de anxietate şi frustrare intensă, în primele luni după naştere, ceea ce în viaţa psihică a copilului are un impact destructurativ, cu efect pentru întreaga viaţă a copilului, dezvoltându-se, astfel, diferite tulburări de personalitate.

Manifestări ale persoanelor afectate

Spre deosebire de tulburările psihice care pot fi corectate cu medicaţie, care se declanşează la un anume moment în dezvoltarea psihică a individului, tulburările de personalitate reprezintă însuşi modul de funcţionare al individului şi nu se tratează cu medicaţie. Tulburarea de personalitate este modul inflexibil, disfuncţional şi dezadaptativ de percepere, gândire, relaţionare, simţire faţă de mediu, oameni, sine şi afectează percepţia asupra vieţii şi viitorului.

Persoana cu tulburare de personalitate este într-o permanentă luptă pe viaţă şi pe moarte cu sine şi cu ceilalţi, într-o permanentă nesiguranţă şi frică intensă, într-o continuă suferinţă şi furie pe care o răsfrânge asupra sa şi asupra celorlalţi, în mod special asupra persoanelor apropiate, fie ca familie de origine, fie ca familie creată sau iubiţi/iubite, în general toată viaţa sa psihică este într-o permanentă oscilare între abandon şi dominare, atât faţă de sine, cât şi de ceilalţi.

Tipuri de tulburări de personalitate

Individul cu tulburare de personalitate are un Eu slab, nu are simţul identităţii de sine, este într-o permanentă confuzie, intensitatea emoţiilor sale fiind în extreme, atât ca vulnerabilitate cât şi ca furie, fapt pentru care, deseori, apar comportamente agresive, violente, atât faţă de sine, cât şi faţă de ceilalţi. Un astfel de individ nu are control pe emoţiile sale şi un control foarte slab pe acţiunile sale, ceea ce duce deseori la conflicte interpersonale, indiferent de contextul de viaţă.

Pe baza asemănărilor simptomelor, în DSM IV (Manualul de Diagnoză şi Statistică a Tulburărilor Mentale), tulburările de personalitate sunt împărţite în trei grupe:

Grupa A- Personalitate paranoidă, schizoidă şi schizotipală-indivizii cu astfel de tulburări apar adesea ca bizari, sau excentrici;

Grupa B- Personalitate antisocială, borderline, histrionică şi narcisică-indivizii cu aceste tulburări apar adesea ca teatrali, pasionali, extravaganţi;

Grupa C-Personalitate evitantă, dependentă şi obsesiv-compulsivă- indivizii cu aceste tulburări apar ca anxioşi şi fricoşi.

Tulburarea de personalitate rămâne stabilă pe viaţă, fără tratament psihoterapeutic şi se agravează în timp, ducând la disfuncţionalitate severă în toate domeniile de viaţă, până la autoanulare. De obicei, persoana cu tulburare de personalitate are sentimentul că este ceva în neregulă, însă nu îşi dă seama ce anume, are credinţa că a fost născută să sufere şi nu se poate face nimic în acest sens, are o semi conştiinţă de sine şi este incapabilă să îşi asume responsabilitatea pentru propria viaţă şi fericire.

Pentru detalii, programări şi consiliere, apelaţi numărul de telefon 0723580669.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Elena RANGA