Zeci de copii au fost internaţi în ultimele săptămâni la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (SCBI) cu boli eruptive, oreion, scarlatină, diaree. În ceea ce priveşte oreionul şi scarlatina, a precizat directorul SCBI, dr. Stela Halichidis, nu este vorba despre o epidemie, dar au fost înregistrate foarte multe cazuri.
De aceeaşi părere sunt şi reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa, care au recunoscut că astfel de cazuri există, dar nu se poate vorbi nicidecum despre o epidemie.
„În fiecare an ne confruntăm cu cazuri de scarlatină şi oreion, iar majoritatea apar din cauza faptului că părinţii nu îşi vaccinează copiii. Mamele nu vor să înţeleagă că vaccinurile sunt sigure, nu au niciun fel de efect secundar şi sunt extrem de benefice pentru copii. Din păcate, ele iau în consideraţie doar recomandările unor neaveniţi şi ignoră recomandările specialiştilor. Oricum, se aude că cei care nu îşi vor imuniza copiii pe viitor îşi vor plăti spitalizarea. Să vedem atunci ce atitudine vor avea!”, a declarat managerul SCBI.
Bineînţeles, oreionul este întâlnit şi în rândul adulţilor. Din păcate, nici aceştia nu sunt vaccinaţi şi venind în contact cu copiii bolnavi, se îmbolnăvesc şi ei. Tocmai de aceea, oamenii trebuie să ştie că oreionul este una dintre bolile copilăriei deosebit de contagioasă, o afecţiune care poate produce sechele importante, în cazul în care este neglijată, cea mai temută dintre ele fiind sterilitatea la băieţi.
Boala este întâlnită în mod special în sezonul rece, dar şi primăvara, adesea în epidemii, mai cu seamă în colectivităţile de copii, respectiv grădiniţe sau şcoli. Receptivitatea faţă de acest virus este generală, maximă la copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani. Totuşi, se pot îmbolnăvi cu uşurinţă şi adolescenţii sau adulţii neimunizaţi. Astfel, virusul care produce oreionul pătrunde în corp prin nas sau gât. Acesta este debutul…În ceea ce priveşte perioada de incubaţie, aceasta este de obicei de aproximativ 16-18 zile, dar există situaţii în care bolnavul suferă chiar şi mai mult de-atât.
Simptomele constau în creşterea în volum a uneia sau a ambelor glande parotide, aşa că pacientul are, la început, unul sau ambii obraji umflaţi. Înainte de toate, însă, copiii, dar şi adulţii diagno-sticaţi cu oreion fac febră mare (38-40 grade), au dureri de cap, dureri la nivelul urechii, precum şi senzaţie de gât uscat şi durere la înghiţire sau deschiderea gurii. Totodată, apar dureri atunci când se consumă mâncăruri sau băuturi acre cum ar fi sucuri sau citrice şi desigur, stări accentuate de oboseală, cu dureri musculare sau articulare. De asemenea, copilaşii prezintă o lipsă a poftei de mâncare şi vărsături.
Trebuie precizat că, circa un sfert din cei infectaţi nu au, însă, niciunul din aceste simptome, mai ales copiii sub doi ani. În privinţa scarlatinei şi aceasta este o boală infecţioasă, care apare de cele mai multe ori în epidemii, şcolile şi grădiniţele fiind terenul preferat al acestei boli deosebit de contagioase.
Spre deosebire de varicelă, rubeolă, rujeolă şi oreion, scarlatina este determinată de o bacterie şi nu de un virus. În aceste cazuri, principalul responsabil de apariţia ei este streptococul beta-hemolitic de grup A.