Factori deloc de neglijat ca stresul, supărarea, irascibilitatea sau surmenajul declanşează din ce în ce mai des bolile gastrice. De exemplu, ulcerul duodenal apare aproape de două ori mai frecvent la bărbaţi decât la femei şi se produce de obicei în jurul vârstei de 25 până la 45 de ani.
Mecanismul de declanşare apare după ce factorii enumeraţi anterior produc un fenomen numit „vasoconstricţie”, adică vasele de sânge din stomac se strangulează. Astfel, mucoasa gastrică nu mai primeşte cantitatea necesară de sânge, fapt ce produce un dezechilibru major pentru stomac. O altă cauză a îmbolnăvirii este de natură microbiană. „Ulcerul gastric se instalează pe fondul unor bacterii foarte periculoase, cum sunt Helicobacter pylori şi Campylobacter pylori, care nu se tratează decât printr-o medicaţie antiacidă şi antibiotică”, a declarat dr. Mirela Stângaciu, specialist în medicina de familie. Leziunile care apar în cazul unui ulcer sunt consecinţa ruperii echilibrului dintre factorii de apărare, care protejează mucoasa digestivă şi factorii nocivi, care produc agresiuni asupra mucoasei.
De aceea, alimentaţia poate regla multe dintre aceste efecte pe care boala ulceroasă le produce în organism. Medicul recomandă evitarea mâncărurilor condimentate, a celor grase, prăjite, dar şi a consumului de cafea, tutun şi alcool, substanţe care produc hiperaciditate. Cert este că, indiferent de anotimp, ulcerul este o boală extrem de supărătoare, ale cărei simptome nu sunt de neglijat. Ele sunt foarte agresive şi se acutizează în perioadele de schimbare climaterică.
„Vorbim despre o ciclicitate a arsurilor gastrice, simptome care se acutizează toamna sau primăvara şi pot fi resimţite pe un interval de până la câteva săptămâni”, a mai precizat dr. Mirela Stângaciu. Cele mai acute dintre simptome sunt „durerea în capul pieptului”, care apare la câteva ore după masă, scăderea poftei de mâncare, balonarea, senzaţia de vomă şi uneori chiar scăderea în greutate. Diagnosticul este dat de medicul de familie, care va trimite pacientul la un gastroenterolog pentru o testare amănunţită. Lista de teste pentru ulcer cuprinde o radiografie cu tranzit baritat a tubului digestiv, pentru cazurile mai uşoare, o endoscopie, testul pentru hemoragie şi analiza pentru bacteria helycobacter pylori, pentru cazurile cronice.
În boala ulceroasă, principalul factor terapeutic îl constituie regimul alimentar, tratamentul medicamentos având un rol secundar. Asocierea acestor două forme de tratament este, însă, obligatorie pentru combaterea bolii. De aceea, pe lângă medicamentele antiacide şi anumite antibiotice, schimbarea stilului de viaţă şi a obiceiurilor alimentare pot grăbi vindecarea şi în anumite cazuri pot eradica recidivele bolii. Pe lângă tratamentul alopat, fitoterapia recomandă ca adjuvante, infuziile şi decocturile din flori de salcâm, frunze de zmeur sau sunătoare, plante ce conţin substanţe antiinflamatorii, calmante şi cicatrizante, care contribuie la neutralizarea acidităţii.