O mare parte din părinţii care au refuzat vaccinarea copiilor, conform Schemei Obligatorii a Ministerului Sănătăţii, s-au răzgândit, în urma campaniilor de informare promovate de Minister, dar şi a insistenţelor medicilor de familie. Autorităţile medicale afirmă că, datorită mobilizării din ultima perioadă, a medicilor de familie şi a asistentelor medicale din cabinetele de medicina familiei, care au mers în teritoriu, în afara programului de cabinet, ajutând pacienţii aflaţi în comunităţi vulnerabile să fie vaccinaţi împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului, rata de vaccinare a crescut semnificativ. Aceştia mai spun că, în această ultimă perioadă, s-a înregistrat un număr record de vaccinări.
„O mare parte dintre părinţii sceptici, care până acum refuzaseră vaccinarea, au înţeles gravitatea epidemiei şi pericolul la care îşi expun copiii nevaccinând şi au venit la cabinete pentru a solicita recuperarea dozelor pierdute. Înregistrăm în continuare probleme în primirea dozelor necesare de vaccinpentru vârstele de 6 şi 14 ani, precum şi pentru gravide şi plăgi. Mulţumim comunităţilor locale, care, până în acest moment, au acceptat să lucreze în echipe mixte, împreună cu medicii de familie şi asistenţii acestora, dar şi asistenţilor comunitari şi mediatorilor sanitari care au mobilizat copiii la vaccinare. Sperăm ca buna colaborare din aceste zile, care constituie premisa unei bune acoperiri cu servicii de sănătate publică, să continue”, a declarat dr. Sandra Alexiu, vicepreşedinte SNMF.