Denumită şi „bordetella pertusis”, tusea convulsivă („măgărească”) este o boală infecţioasă cauzată de această bacterie care se transmite extrem de uşor de la o persoană la alta, prin picături exteriorizate în aer în timpul acceselor de tuse sau prin strănut.
„Boala se caracterizează prin simptomatologie blândă, asemănătoare gripei: iniţial, copilul pare a avea o simplă răceală, cu lăcrimare, strănut, febră şi tuse iritativă, de obicei uşoară sau moderată. Acest stadiu durează 1-2 săptămâni şi bolnavul este foarte contagios în această fază. La patru din cinci copii care s-au îmbolnăvit, microbul s-a transmis de la cineva din familie.
Complicaţiile respiratorii sunt cele mai frecvente: asfixia, mai ales la copiii mici, complicaţii pulmonare (pneumonie). Frecvent poate apărea şi otita. Pentru a evita îmbolnăvirea, copilul trebuie vaccinat la2 luni, la 4 luni, la 6 luni, un an şi 4 ani, toate aceste cinci doze fiind asigurate gratuit, prin medicii de familie”, explică dr. Mirela Stângaciu, medic de familie.