Ca urmare a bilanţului tragic din clubul bucureştean, Ministerul Sănătăţii a reevaluat programele prin care pacienţii care suferă arsuri grave sunt trataţi. În acest sens, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a anunţat că va fi realizat un program naţional pentru pacienţii arşi, ca parte integrantă a programelor prioritare pentru anul 2016.
„Intenţionăm să facem un program naţional de arşi, care va fi parte integrantă a programelor prioritare, şi programul de construire şi reabilitare a centrelor de arşi, finanţat printr-un împrumut de la Banca Mondială”, a spus ministrul.
La rândul său, Dorel Săndesc, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, a afirmat că programul naţional de arşi care urmează să fie implementat, se va referi la pacientul ars după ce acesta iese din Terapie Intensivă.