Peste 200 de femei, inclusiv din Constanţa, şi-au trimis prin poştă, la Fundaţia „Renaşterea”, codiţele din păr natural pe care îl donează pacientelor diagnosticate cu cancer. În numai o lună şi jumătate de la demararea campaniei, 323 de codiţe au fost donate în saloane şi 209 au fost trimise prin poştă.
Potrivit reprezentanţilor fundaţiei, până în prezent, au fost prelucrate 10 peruci, iar prima perucă a fost deja oferită unei femei diagnosticate cu cancer în stadiul patru, în februarie 2014. Din cauza trata-mentelor foarte agresive cu citostatice şi radioterapie, acesteia nu îi va mai creşte niciodată părul. Posibilităţile financiare reduse nu i-au permis să achiziţioneze o perucă de păr natural, care ar fi ajutat-o să-şi recapete încre-derea în sine.
Intitulată „Vieţi împletite”, campania a fost iniţiată tocmai pentru a ajuta aceste femei bolnave.
Dacă doriţi să vă donaţi părul pentru o astfel de cauză, trebuie să ştiţi că pentru realizarea unei peruci este nevoie de minimum cinci codiţe în cazul părului bogat şi de şapte codiţe pentru cel subţire. Lungimea minimă a unei codiţe este de 15 cm. Nu există niciun fel de restricţie în ceea ce priveşte părul vopsit sau grosimea firului de păr. De asemenea, donaţiile în bani, pentru manopera prelucrării părului, sunt vitale pentru proiect, deoarece manopera pentru o perucă poate costa între 800 şi 1.500 de lei. Donaţiile se pot face online, pe platforma dedicată proiectului comunitate.fundatiarenasterea.ro sau prin donaţii şi sponsorizări către Fundaţia Renaşterea (e-mail: contact@ fundatiarenasterea.ro).