Foarte multe persoane sunt diagnosticate de către medici cu pietre la rinichi sau calculi renali, adică niște formațiuni solide create de sărurile și mineralele din urina foarte concentrată. Din păcate, a declarat dr. Isabela Iacob, acestea pot rămâne la nivelul rinichilor sau se pot „plimba” de-a lungul tractului urinar.
Problema este că, dacă dimensiunea lor este suficient de mare pentru a crea blocaje, persoana afectată începe să aibă dureri și chiar sângerări.
„Este adevărat că toţi oamenii prezintă anumite formaţiuni cristalizate în urină, chiar și cei care nu ajung niciodată să sufere de pietre la rinichi. Urina, produsă în rinichi, conține în mod natural substanțe care conduc la formarea cristalelor solide de calciu, oxalat, sodiu, fosfor și acid uric și chiar cistina, dar asta în cazul persoanelor care au moștenit genetic boala numită cistinurie. Practic, compușii care se pot transforma în calculi renali provin din fluxul sanguin și ajung în urină, întrucât rinichii acționează ca un filtru asupra sângelui și reglează cantitatea constituenților de această natură ce urmează să fie reabsorbită de rinichi, pentru ca apoi să ajungă, din nou, în circulația sanguină sau să fie eliminată prin fecale”, a precizat medicul.
În afară de aceste minerale și substanțe ce se pot solidifica, mai există și anumite proteine și compuși care inhibă formarea cristalelor. Exemple de inhibitori ai calculilor renali în urină sunt volumul urinei produse (cu cât este mai mare, cu atât mai puțin concentrată va fi, deci mai puțin predispusă suprasaturației), citratul, magneziul, pirofosfatul și alte molecule derivate din metabolismul normal, denumite generic macromolecule urinare.
Ce variante de tratament există pentru eliminarea calculilor renali
Acești inhibitori ajută la eliminarea cristalelor înainte ca acestea să se atașeze rinichilor și să formeze calculi de dimensiuni diverse. Pentru ca formarea cristalelor să evolueze, din pietre de foarte mici dimensiuni, spre calculi voluminoși, urina trebuie să devină suprasaturată sau să fie produsă într-un volum foarte mic. Alte condiții de calcifiere a cristalelor sunt concentrațiile foarte mici de inhibitori şi nu numai.
Specialiştii spun că, în condiții normale, există un echilibru între promotorii și inhibitorii calculilor, care permite eliminarea prin urină a cristalelor minuscule, insesizabile cu ochiul liber. Așadar, când cristalele rămân suficient de mici, iar urina este diluată atât cât să nu ajungă suprasaturată, cristalele vor călători lin în urină, prin uretere și vezica urinară, fără a produce simptome supărătoare.
Din nefericire, acest echilibru între promotorii și inhibitorii pietrelor la rinichi nu există în cazul tuturor, din pricina unor factori genetici sau care țin de stilul de viață.
Ce faceţi în cazul în care aţi primit diagnosticul de pietre la rinichi? La ora actuală, există mai multe tipuri de tratament a calculilor renali, tratamentul fiind în strânsă legătură cu mărimea și localizarea pietrei.
Astfel, în cazul în care piatra este micuță, medicul poate sfătui pacientul să bea multă apă, care poate contribui la eliminarea pietrei, iar dacă apare durerea, se pot prescrie calmante. De asemenea, există și un tratament cu unde de șoc, respectiv litotripsia.
Practic, cu ajutorul unui aparat, undele de șoc vor sfărâma piatra în bucăți mici, care ulterior vor fi eliminate natural, prin urină. Totodată, există intervenția chirurgicală, care poate îndepărta calculii renali de dimensiuni mai mari.
