Enescu Dumitru Marius ortoped (3)

Enescu Dumitru Marius ortoped (3)
14 Iulie 2014
1448 accesări
0 comentarii
Endoprotezarea - montarea unei proteze de şold sau de genunchi - îi ajută nu doar să lupte cu boala, ci să-şi schimbe şi modul de a privi viaţa! 
Bolnavii care suferă de artroză la nivelul şoldului sau genunchiului ajung să se izoleze de societate şi chiar de familie. Durerile pe care le resimt, faptul că şchiopătează, le imprimă o mentalitate de invalid, îi fac să fie retraşi şi ursuzi. Endoprotezarea - montarea unei proteze de şold sau de genunchi - îi ajută nu doar să lupte cu boala, ci să-şi schimbe şi modul de a privi viaţa! Important este, atrage atenţia dr. Marius Dumitru Enescu, medic primar ortopedie - traumatologie, ca pacienţii să nu amâne efectuarea intervenţiei chirurgicale până când boala va distruge de tot articulaţiile. „Tratamentele balneo-fizical frânează evoluţia bolii până la un anumit punct. Dar şi efectul lor este limitat, temporar, astfel că se poate întârzia deznodământul unei astfel de boli pentru cinci - zece ani, în condiţii normale. Se mizează, însă, foarte mult pe tratamentul medicamentos şi balneo-fizical, astfel că mulţi pacienţi ajung la protezare cu un grad de deteriorare masivă a articulaţiei şoldului, care ne pune nouă probleme de tehnică chirurgicală reconstructivă a articulaţiei”, a afirmat dr. Enescu. Intervenţia de endoprotezare este una complexă, ce presupune în primul rând ca pacientul să reziste la o astfel de operaţie. „Înainte de această intervenţie se face un screening al bolnavului, se fac analize, i se verifică starea de sănătate şi este stabilit sporul de risc. Din fericire, beneficiem de condiţii tehnice deosebite şi am reuşit să operăm şi pacienţi cu vârste destul de înaintate, mergând până la 90 de ani!”, a adăugat ortopedul. Odată montată, proteza îl scapă pe bolnav de dureri. „Mai rămân, pentru primele săptămâni după operaţie, mici senzaţii de jenă, la nivelul osului. Dar după aproximativ două luni şi jumătate de la intervenţie, majoritatea pacienţilor ajung să nu mai perceapă existenţa unei proteze”, a concluzionat dr. Marius Dumitru Enescu.  

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Florentina BOZÎNTAN