Puncția tiroidiană cu ac fin este recomandată, uneori, de către medici, pentru a obține o mostră de celule. Procedura se realizează ușor, introducând un ac fin în țesutul tiroidian. Aceasta se face pentru a diagnostica diferite afecțiuni ale tiroidiene, cum ar fi noduli sau leziuni.
Puncția tiroidiană cu ac fin reprezintă o procedură diagnostică sau terapeutică, cu ajutorul căreia se obține o mică mostră de celule din nodulul tiroidian cu ajutorul ecografului pentru ghidaj. Ulterior, acest material celular este folosit de către medicul anatomopatolog, sub microscopie pentru a stabili categoria de risc pe baza căreia se decide conduita terapeutică pentru nodulul tiroidian investigat: supraveghere, chirurgie au alte metode minim invazive de ablație. Potrivit dr. Claudia Grigorov, această puncție este o procedură necesară care face parte din evaluarea standardizată a nodulilor tiroidieni și aduce informații cu acuratețe cu privire la caracterul benign sau malign al acestora. „Puncţia este o procedură nedureroasă, prin care obţinem o mică mostră de celule din interiorul unui nodul tiroidian. Puncţia tiroidiană cu ac fin este o procedură simplă, rapidă şi sigură, care se efectuează în cabinetul medical fără a fi nevoie de spitalizare, şi de cele mai multe ori fără a fi nevoie de anestezie locală. Pacientul stă întins pe spate, exact ca la o ecografie tiroidiană, iar medicul introduce pe lângă sonda ecografică un ac, care este ghidat în interiorul nodulului sub control ecografic şi cu ajutorul căruia recoltează material celular, care ulterior se fixează pe lame pentru a fi trimise către anatomie patologică pentru interpretare”, a explicat medicul.
Specialistul a adăugat că pacientul poate mânca în ziua procedurii şi îşi poate relua activităţile cotidiene imediat după aceea.
Iată câteva situații pentru care poate fi folosită biopsia cu ac fin a glandei tiroide: noduli tiroidieni: atunci când se detectează noduli la glanda tiroidă sau chiar noduli tiroidieni vascularizați, biopsia cu ac fin poate ajuta la stabilirea dacă acești noduli sunt cancerigeni sau nu. În cazul chisturilor tiroidiene, biopsia poate fi folosită pentru a evalua conținutul unui chist tiroidian și pentru a exclude prezența celulelor maligne. De asemenea, dacă o ecografie tiroidiană sau alte teste de imagistică indică prezența unor zone suspecte sau a modificărilor neobișnuite în glanda tiroidă, biopsia cu ac fin poate fi recomandată pentru a obține mostre de țesut pentru analiză.
Totodată, dacă aveți un nodul tiroidian sau o altă leziune care este monitorizată în timp, biopsia cu ac fin poate fi repetată pentru a evalua orice schimbare în caracteristicile leziunii și pentru a verifica dacă au apărut celule canceroase.
Câteodată, se poate întâmpla ca pacientul să sufere complicații în urma puncției tiroidiene, acestea referindu-se, de obicei, la durerea locală și hematom. Acestea sunt cele mai frecvente complicații, majoritatea oamenilor confruntându-se cu un disconfort local minor, care dispare repede.