31 Mai 2022
338 accesări
0 comentarii

Ridurile tipice ale gâtului sunt acea caracteristică ce deranjează cel mai mult atunci când vine vorba de purtarea unei rochii sau a unui decolteu. Din păcate, trecerea timpului și o piele care își pierde elasticitatea și tonusul sunt, fără îndoială, factorii care determină aspectul neplăcut. Partea bună este că în ziua de azi există remedii naturale pentru tratamentul ridurilor gâtului, cu ajutorul cărora nu le veţi putea elimina complet, dar le puteţi atenua. Înainte de a le lua în considerare, este obligatorie o consultație la dermatolog şi este necesar să țineți cont mai întâi de câteva aspecte simple.

Bineînţeles, cremele, balsamurile sau tonerele pot fi potrivite pentru a ajuta la reducerea acelor riduri ale gâtului. Totuși, este important să preveniţi ridurile și să dobândiţi obiceiuri sănătoase prin care să îmbunătățiţi aspectul pielii. Experții recomandă să fiţi foarte atenți la acest lucru, mai ales că pielea de pe gât este deosebit de fină, foarte sensibilă și delicată. Uneori, oamenii uită, efectiv, să-l hidrateze sau să aplice protecție solară, de exemplu. Pentru a avea un aspect cât mai plăcut este nevoie să beți multă apă și sucuri naturale și să includeți mai multe fructe și legume în alimentație, care, conform cercetărilor, au multe componente benefice pentru bunăstarea pielii.

Pe de altă parte, evitați carnea roșie, care provoacă deteriorarea sănătății generale și care, mai presus de toate, poate duce la apariția bolilor cardiovasculare și a diabetului zaharat. La fel, făinurile integrale sunt mai benefice decât cele rafinate. Pentru a obţine un remediu eficient pentru pielea gâtului aveţi nevoie de un iaurt natural, o lingură de drojdie de bere și încă o lingură de ulei din germeni de grâu, o componentă utilizată pe scară largă în cosmetică grație componentelor antioxidante și vitaminelor din structura sa. Amestecați totul bine până obțineți o pastă foarte omogenă. Se aplică pe gât și se lasă să se usuce aproximativ 15 minute. După aceea, se clătește cu apă proaspătă.

Taguri articol: sfatul medicului riduri

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU