dorianion-1374600002

dorianion-1374600002
26 August 2013
1146 accesări
0 comentarii
În România, suferinţa nu a ajuns încă să fie înţeleasă, iar bolnavii sunt încă umiliţi şi trimişi de la un spital la altul, puşi de cele mai multe ori să-şi plătească tratamente extrem de costisitoare, în locul unui minim suport din partea statului.
Aşa cum este şi cazul bolnavilor de scleroză multiplă, care bat, lună de lună, drumul între Constanţa şi Bucureşti pentru a primi doza de tratament indispensabilă bolii de care suferă. „Boala asta mi-a transformat complet viaţa!“ Cei 200 de bolnavi constănţeni care suferă de scleroză multiplă sunt oameni care aproape că au pierdut totul după ce boala a început să se „joace” efectiv cu destinul lor. Mulţi dintre ei spun că boala a venit pe neaşteptate şi le-a răpit speranţa că vor mai trăi vreodată ca înainte. „La mine boala a venit fulgerător, într-o zi în care am mers la plajă să înot. Atunci am simţit că îmi fuge pământul de sub picioare, însă am crezut că am făcut o simplă cădere de calciu, fapt pentru care am luat vitamine. Asta se întâmpla prin 2000, însă dacă stau bine să mă gândesc, primele simptome au apărut chiar din 1992 când m-a întors din armată şi m-am angajat la Corpul gardienilor Publici, păzeam intersecţiile din oraş. Într-o zi obişnuită de lucru, am tot traversat şoseaua şi am simţit că încep să văd dublu. A doua zi am mers la oftalmolog care mi-a spus că nu este de competenţa lui, după care m-a trimis la neurolog. Şi acolo mi s-a dat cea mai groaznică veste din viaţa mea. Mi s-a pus diagnosticul de scleroză multiplă. M-au trimis şi la Bucureşti pentru confirmare, pentru că la Constanţa nu se putea face încă RMN şi acolo au văzut problemele de la creier. Drumul până la Bucureşti mi s-a părut că a durat o veşnicie şi speram că o să fie bine şi pentru faptul că lună de lună mă întorceam la Spitalul Universitar pentru tratament, m-a făcut să renunţ într-un final. Pe mine a ajuns să mă ajute handicapul pentru că dacă dumneavoastră ca om sănătos daţi 50 de lei la tren, eu ca om bolnav dau 10 lei si ajung mai ieftin la Bucureşti. Cum credeţi că mă face să mă simt treaba asta? Am doi ani de când am renunţat chiar dacă sunt conştient că nu mi-e bine aşa, dar am obosit să lup cu boala şi cu situaţia”, ne-a declarat un pacient.  Bolnavii, ignoraţi de stat Tratamentul pentru o singură lună în cazul unui bolnav de scleroză multiplă poate ajunge chiar şi până la 1000 de euro, bani pe care cei mai mulţi dintre pacienţi nu îi au. Şi asta pentru că schema de tratament este individualizată şi nu toate medicamentele sunt decontate de stat. Şi lanţul umilinţelor pare unul fără sfârşit pentru aceştia, având în vedere că atunci când ajung în pragul unei crize, pacienţii sunt puşi în faţa unei alegeri imposibile: de a fi trataţi în ambulatoriu sau de a merge chiar către Capitală pentru că la Constanţa nu există un centru specializat în astfel de servicii. De aceea, Asociaţia Regională a Bolnavilor cu Scleroză Multiplă Constanţa a mijlocit o întâlnire între organizaţiile de pacienţi, ONG-urile locale care desfăşoară campanii de sănătate pentru constănţeni şi autorităţile locale pentru a pune bazele unui grup de lucru care să găsească soluţii pentru problemele pacienţilor. De altfel, singurul sprijin al bol-navilor constănţeni este în Asociaţia Regională a Bolnavilor cu Scle-roză Multiplă Constanţa unde merg pentru a afla cele mai noi informaţii despre boală şi unde învaţă cum să trăiască cu ea, zi de zi. Cel mai bun exemplu în acest sens este chiar cel care a pus bazele acestei Asociaţii, preşedintele Dorian Ion (FOTO), bolnav la rândul său de scleroză multiplă. „Sunt ca o locomotivă pentru ceilalţi şi nu vreau de multe ori să spun că nu sunt bine pentru a-i face pe ceilalţi să meargă mai departe. Ideea de a face o asociaţie a pornit după ce am fost diagnosticat în 2003. În următoarele nouă luni de zile am pus pe picioare totul pentru că ştiam că nu sunt puţini cei care suferă. Pentru mulţi bolnavi de scleroză, imaginea vieţii este extrem de dură pentru că multe dintre aceste persoane sunt fie divorţate, fie abandonate pur şi simplu de familie. În prezent sunt 40 de pacienţi înscrişi în Asociaţie, însă sunt cel puţin 200 de persoane diagnosticate pe Constanţa. Problema cea mai gravă este că preţul tratamentului depăşeşte şi 20 de milioane pentru o singură lună. Nu ne putem lua trataoment decât de la Bucureşti pentru că de acolo se aprobă totul, acolo sunt evaluaţi de medici. Practic, bolnavii parcurg un drum umilitor pentru un drept pe care nimeni nu îl acordă”, a declarat Dorian Ion.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea Năstase