Спасибо за "театральный" букет – получила овации! цветы томск
Sarcina este unul dintre cele mai emoţionante, impresionante şi fericite momente din viaţa viitoarei mămici. A creşte în interiorul său o nouă viaţă, a da naştere unui copil reprezintă nu numai o continuitate naturală şi firească a vieţii şi evoluţiei speciei, ci şi un cocktail de emoţii şi transformări unice. De aceea, dincolo de transformările fizice ale gravidei, sarcina presupune şi transformări hormonale, psihice şi emoţionale.
Pentru viitorii părinţi nerăbdători şi curioşi vom prezenta în continuare evoluţia sarcinii pe săptămâni, atât în ceea ce priveşte transformările gravidei, dar mai ales dezvoltarea şi evoluţia fătului.
TRIMESTRUL I DE SARCINĂ
Primul trimestru de sarcină se calculează de la momentul ultimei ovulaţii până la finalul săptămânii 12 de sarcină. Pentru multe mămici, mai ales pentru acelea care se află la prima experienţă maternă, trimestrul I de sarcină poate părea cel mai important, emoţionat şi dificil deopotrivă. Este perioada în care află vestea ce mare, în care în sufletul ei încolţeşte sentimentul matern, gândul că va fi mamă.
De asemenea, primul trimestru de sarcină din această adevarată călătorie prin săptămânile de sarcină este extrem de important pentru felul în care se dezvoltă mica fiinţă care a prins viaţă în burtica mamei. Este foarte important, mai ales pentru cele care vor deveni mame pentru prima dată, să ştie la ce să se aştepte, ce provocări şi greutăţi se ivesc pe lungul drum al sarcinii.
Săptămâna 1 ...............Săptămâna 7
Săptămâna 2................Săptămâna 8
Săptămâna 3...............Săptămâna 9
Săptămâna 4.............. Săptămâna 10
Săptămâna 5.............. Săptămâna 11
Săptămâna 6............. Săptămâna 12
TRIMESTRUL II DE SARCINĂ
Această perioadă este cunoscută şi sub numele de trimestrul de miere, datorită experienţelor şi transformărilor uluitoare prin care vor trece atât mama cât şi copilul. Trimestrul al doilea de sarcină începe din saptămâna 14 şi este calculat până în săptămâna 27.
Cele şapte săptămâni sunt cele mai frumoase, relaxante şi cu emoţionate. Poţi spune deja adio semnelor supărătoare ale sarcinii, cum ar fi greaţa, oboseala, anxietatea sau toanele, iar în locul lor se reinstalează buna dispoziţie şi, mai ales, pofta nebună de sex (datorită libidoului extrem de crescut).
De asemenea, este perioada în care afli şi cum vei decora camera bebeluşului, în roz sau în albastru.
Săptămâna 14............... Săptămâna 21
Săptămâna 15............... Săptămâna 22
Săptămâna 16............... Săptămâna 23
Săptămâna 17............... Săptămâna 24
Săptămâna 18............... Săptămâna 25
Săptămâna 19............... Săptămâna 26
Săptămâna 20............... Săptămâna 27
TRIMESTRUL III DE SARCINĂ
Este ultima etapă a emoţionantei călătorii spre destinaţia finală: a fi mamă. Dacă trimestrul II a fost unul relaxant, plăcut, să ştii că în această perioadă lucrurile se vor schimba. Odată cu aproprierea termenului, devii tot mai agitată şi grijile şi teama încep să te copleşească.
Emoţiile marii întâlniri cresc cu fiecare săptămână. Dacă ai o sarcină cu probleme, cu risc de avort, cu fiecare săptămână care trece devii tot mai liniştită. Bebeluşul este suficient de paternic pentru a face faţă unei naşteri premature, chiar dacă la început va avea nevoie de îngrijiri şi sprijin medical de specialitate, mai ales pentru a respira.
CITEŞTE ŞI: Naşterea prin cezariană, o alegere personală sau o necesitate?
Pentru gravidă fiecare zi devine tot mai obositoare şi chinuitoare. Ai luat deja câteva kilograme în greutate, însă adevărata creştere abia acum începe. Burtica ţi se va umfla ca un balon, gleznele şi ele se vor umfla iar varicele vor deveni supărătoare. Sânii deja măriţi vor lua şi mai mult în dimensioni însă vor deveni tot mai grei deoarece vor începe să producă lapte/colostru.
De asemenea, la începutul trimestrului III de sarcină vei merge la un control medical amănunţit. În cadrul acestei vizite, se va avea în vedere:
Спасибо за "театральный" букет – получила овации! цветы томск
Зайдите на сайт https://nolinocere.ru/ и вы сможете взять в аренду товарный знак и лицензию на бренд Noli nocere. Прочитайте все наши преимущества и характеристики бренда. Он создан для роста вашего бизнеса в различных сферах. Став лицензиатом вы получите право на использование одного или нескольких проектов на своей продукции, в рекламной кампании, сфере услуг и так далее. Узнайте стоимость и тарифы или получите бесплатную консультацию.
Портал Fact Store публикует самые свежие и актуальные новости Беларуси, России и мира ежедневно итолько для Вас https://factstore.ru/
Яндекс Такси: работа для водителей. Узнайте все о классификации автомобилей, требованиях и получите полный справочник таксопарков России. Советы начинающим таксистам на сайте https://igormylnikovchannel.ru/
На сайте https://serialexpress.ru в огромном многообразии представлены телесериалы, мультсериалы, любопытные, интересные теленовеллы. Все фильмы находятся в отличном качестве, отличаются четкой картинкой, качественным звуком. Прямо сейчас изучите весь ассортимент фильмов, которые вы сможете заказать по разумным ценам. Есть раздел, в котором находятся хиты продаж - их выбирает большинство. Приобрести понравившийся фильм получится в пару кликов и любое удобное время. Регулярно появляются интригующие новинки, с которыми будет интересно ознакомиться и вам.
purchase acyclovir - buy zyloprim 100mg pills buy rosuvastatin online
Блог, посвященные всем видам сварочных работ с интересными и полезными публикациями https://svarkalegko.com/
На сайте https://pohudetlegko.ru/ представлена исчерпывающая, актуальная и полезная информация о том, как похудеть правильно, без вреда для организма и максимально эффективно. На сайте вы найдете вдохновляющие истории, советы звезд, которые выглядят младше своего возраста. Есть рецепты блюд, которые созданы из полезных, вкусных ингредиентов. Но при этом они помогут скинуть вес и привести себя в форму к летнему сезону. Рецепты простые и быстрые, а потому справиться с приготовлением пищи сможет каждый. Описаны и упражнения, обертывания для похудения.
Все, что поможет каждому разобраться в огромном количестве софта, драйверов, конвертеров и веб-сервисов. Мы публикуем в нашем блоге материалы о проблемах "синих экранов", полезных программах, технологиях и многом ином https://chopen.net/
На сайте https://astro-magic.com/ воспользуйтесь искусственным интеллектом на русском языке. Этот сервис предоставляет возможность использовать все функции в режиме реального времени. При этом нет необходимости подключать VPN, искусственный интеллект работает и без него. Воспользоваться им сможет каждый желающий, абсолютно бесплатно. Chat GPT сможет создать качественный контент, произвести анализ изображений, быстро отыскать нужную информацию. Искусственный интеллект сможет и написать программный код.