05 Decembrie 2024
24 accesări
0 comentarii

Pacienții care suferă de afecțiuni de tipul osteoartritei, așa cum mai este numită artroza, pot observa în sezonul rece și ploios cum unele simptome se agravează. Din fericire, simptomele de tipul durerilor articulare pot fi calmate cu ajutorul unor măsuri simple. Totodată, trebuie să știți că durerea este primul simptom al osteoartritei, fiind agravată de activități care implică suportarea greutății, cum ar fi statul în picioare. La unii oameni, articulația poate fi rigidă după somn sau orice altă stare de inactivitate, dar rigiditatea dispare de obicei în 30 de minute, în special dacă articulația este mișcată. Pe măsură ce afecțiunea provoacă mai multe simptome, articulația poate deveni mai puțin mobilă și în cele din urmă pacientul poate constata că nu o mai poate îndrepta sau îndoi complet.

Medicii spun că, în perioadele în care vremea este schimbătoare, unii pacienți meteosensibili cu osteoartrită vor fi nevoiți să își crească dozele medicamentelor prescrise pentru calmarea durerii. De asemenea, pe lângă medicația prescrisă de specialist, există și alte măsuri care pot fi de ajutor dacă sunteți meteosensibil. De exemplu, căldura ajută în cazul durerii articulare, dar nu neapărat și în cazul țesuturilor umflate. Deci, dacă vremea rea de afară vă agravează artrita de la nivelul mâinilor, încercați să purtați niște mănuși speciale în timpul nopții, pentru a încerca să păstrați lichidul în interiorul articulațiilor. În plus, acizii grași Omega 3 au efecte benefice pentru sănătate, fiind utili și pacienților cu dureri articulare.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU