27 Februarie 2017
3285 accesări
0 comentarii

Sifilisul este o boală infecţioasă care se transmite, în majoritatea cazurilor, pe cale sexuală şi care este cauzată de o bacterie numită treponema pallidum.

Altfel spus, microbul pătrunde în organism prin zgârieturile pielii sau ale mucoaselor. Desigur, pot exista situaţii în care sursa de contaminare este alta şi asta face referire la personalul care acordă îngrijiri. Acestea sunt provocate de contactele cutanate, de înţepăturile sau de tăieturile accidentale.

Nu trebuie omis faptul că boala se poate transmite de la mama gravidă la făt, prin intermediul placentei, lucru care se produce, în general, în cursul celei de a doua jumătăţi a perioadei de sarcină.

Depistarea bolii se face, de obicei, printrun test serologic, dar bacteriile pot fi văzute şi la microscop. Bineînţeles, boala poate fi tratată eficient cuantibiotice, metoda preferată fiind administrarea intra-musculară depenicilină G(administrată intravenos în cazul neurosifilisului) sau ceftriaxonă, iar bolnavilor cu alergie acută la penicilină li se administreazădoxiciclină sau azitromicinăpe cale orală.

Din păcate, a declarat şeful Clinicii Dermato-Venerice din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dr. Gheorghe Nicola, sifilisul este perceput ca o boală ruşinoasă şi de aceea adresabilitatea la medic este destul de scăzută. Cum spuneam, principala cale de transmitere a bolii este cea sexuală, dar există situaţii în care bolnavii sunt depistaţi atunci când se duc să doneze sânge sau, în cazul gravidelor, atunci când merg la ginecolog. La acest moment, în evidenţa Clinicii de Dermato- Venerice figurează numai 50 de persoane.

„Bolnavii sunt ţinuţi în evidenţele noastre timp de doi ani. În primul an, acestora li se recoltează o serie de analize serologice, din trei în trei luni, iar în al doilea an, acestea se recoltează numai o dată la jumătate de an. Din totalul pacienţilor diagnosticaţi cu sifilis, majoritatea sunt femei. Cele mai multe persoane infectate sunt cele fără ocupaţie, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani”, a explicat dr. Nicola.

Sifilisul poate simula orice boalăDesigur, cadrele medicale s-au confruntat în 2016 şi cu un tânăr licean bolnav de sifilis, iar - mai grav -, în urmă cu mai mult timp, a existat un copil în vârstă de doar 10 ani infectat de o prostituată din Medgidia.

Specialistul susţine că sifilisul are o simptomatologie magna simulans, adică poate simula orice boală. Mai mult decât atât, boala se poate lua cu ocazia unui contact sexual neprotejat şi chiar protejat.

„Boala debutează după aproximativ 21 de zile de la contactul sexual infectant, printr-o mică eroziune nedureroasă, nepruriginoasă, care se epitelizează chiar în lipsa oricărui tratament, după circa zece zile. Bolnavii îşi dau seama de sifilis, dar le este teamă şi ruşine să spună cuiva ce au şi, desigur, le este ruşine să se adreseze medicului de familie şi cu atât mai puţin specialistului.Din această cauză, boala rămâne în organism, nu se vindecă de la sine, eroziunea se epitelizează, boala intră în „sânge” şi răbufneşte după o perioadă de trei săptămâni. De data aceasta, însă, aceasta reapare printr-o erupţie mult mai puternică, dar neînsoţită de durere sau prurit”, a precizat medicul.

El este de părere că tocmai această lipsă a durerii şi absenţa pruritului reduc adresabilitatea la medic. Ca urmare, bolnavul consideră că nu trebuie să meargă la control, din moment ce nu are dureri, doar că boala lucrează în organism şi poate duce la diverse complicaţii.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU