Deşi temperatura de afară nu a scăzut foarte mult, medicii avertizează că, cel puţin în cazul bolnavilor cronici, al bătrânilor şi al copiilor, hipotermia se poate instala pe neaşteptate dacă aceştia nu sunt protejaţi de îmbrăcăminte adecvată.
Vremea din ce în ce mai „duşmănoasă” provoacă şi multe probleme de sănătate, nu doar ne face să ne înfofolim şi să evităm să ieşim afară.
Printre problemele cu impact asupra sănătăţii se numără şi hipotermia, aceasta fiind principalul pericol pe timp de iarnă, mai ales pentru cei cu un organism sensibil.
„Nu de puţin ori s-a întâmplat să primim în urgenţe cazuri de pacienţi cu hipotermie şi care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Hipotermia apare atunci când corpul pierde într-o mare măsură căldura pe care o sintetiza în mod normal.
Temperatura normală este între 36.4 grade Celsius şi 37 grade Celsius, iar atunci când corpul este expus pentru un timp îndelungat aerului foarte rece sau umidităţii, poate scădea şi cu până la 10 grade, ceea ce poate pune în pericol viaţa şi sănătate pacientului.
Principalele simptome sunt frisoanele, pielea foarte rece şi palidă, tulburări de vorbire şi de echilibru, însoţite de amorţeli care poate trece la faza de hipotermie severă, caz în care, pacientul îşi pierde cunoştinţa şi are bătăi ale inimii necontrolate.
Dacă la hipotermie uşoară, pacientul poate fi ajutat şi acasă, cu pături şi băuturi calde, cea severă este tratată exclusiv de specialişti, în cadrul spitalului, pentru că pierderea de căldură devine incontrolabilă”, a explicat dr. Dan Pletea, medic specialist medicină de urgenţă.
Ce avem de făcut
Hipotermia poate apărea şi în spaţiile de locuit neîncălzite, în special în cazul copiilor, adulţilor bolnavi sau vârstnicilor care nu sunt îmbrăcaţi corespunzător. Bătrânii, copiii şi bolnavii cu afecţiuni cronice, cum ar fi diabet, hipotiroidism, afecţiuni neurologice sau psihice, sunt principalele categorii care prezintă risc crescut de apariţie a hipotermiei. În plus, cardiacii sunt mai predispuşi la a suferi un infarct miocardic.
De aceea, medicul recomandă ca expunerea la frig să fie redusă, mai ales când temperatura de afară este foarte scăzută şi consumul de ceaiuri şi băuturi fierbinţi ori de câte ori este nevoie.
„În ceea ce priveşte hipotermia, avem de-a face cu două situaţii pe care le tratăm diferit. De exemplu, în cazul nou-născuţilor este vital ca temperatura încăperii în care aceştia stau să nu fie mai mică de 20 de grade, ideal ar fi să ajungă la 25 de grade, mai ales când este îmbăiat. Dacă pielea sugarului este rece, trebuie să i se verifice temperatura rectală.
În cazul în care copilul are o temperatură sub 36 de grade Celsius, se impune să fie atenţionat medicul.
Şi în cazul adulţilor, hipotermia este o urgenţă care trebuie tratată imediat. În toate cazurile, este necesară anunţarea medicului reîncălzirea uşoară a bolnavului, utilizarea unor cuverturi încălzite, consumul de lichide calde şi repausul la pat. În cazul hipotermiilor grave este necesară spitalizarea”, a completat medicul.