Spălatul pe mâini ar trebui să fie foarte important pentru fiecare dintre noi. Ne spălăm pe mâini fie că ne aflăm acasă sau într-un local, la o petrecere sau în spital, ca pacient sau cadru medical.
„Cum ne spălăm pe mâini? Spălatul cu apă şi săpun este suficient pentru acasă, la restaurant sau în toaletele publice. Umezim bine mâinile cu apă caldă sau rece, aplicăm săpunul şi apoi frecăm eficient mâinile, insistând între degete, precum şi la nivelul unghiilor. O spălare optimă înseamnă cel puțin 20 de secunde în care pielea stă în contact cu săpunul. Apoi ne clătim, închidem robinetul, eventual cu cotul şi ne uscăm mâinile cu un prosop curat. Gestul se repetă după fiecare contact cu suprafețe murdare sau înainte de o interacțiune directă cu oamenii, înainte de manipularea unor alimente, înainte de folosirea mâinilor la masă, după folosirea toaletelor, după contactul cu animalele, după suflatul nasului, după utilizarea tastaturii, a telefonului mobil sau a altor dispozitive şi accesorii electronice şi mai ales atunci când suntem în vizită într-o casă unde există un copil mic”, au precizat specialiştii Clinicii „Iowemed”.
Medicii au mai spus că spălatul pe mâini corect este ca un vaccin autoadministrat, deoarece acest ritual de igienă banal reduce semnificativ riscul răspândirii bolilor respiratorii şi diareice.