Căldura excesivă poate avea efecte negative asupra sănătăţii tuturor, dar mai ales asupra bolnavilor cronici. Pentru a le uşura şederea în spital persoanelor internate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa, Asociaţia „Dăruieşte Aripi” a donat câteva zeci de frigidere care au fost plasate pe secţiile spitalului.
În total, asociaţia a donat 50 de frigidere, destinate pacienţilor internaţi în Spitalul Judeţean şi în Spitalul de Copii „Marie Curie” din Bucureşti. Aparatele frigorifice au fost împărţite pe mai multe secţii din Spitalul Judeţean, precum pedia-trie, oftalmologie, reumatologie, chirur-gie pediatrică, bucătăria de pacienţi şi internatului Liceului Sanitar.
„Cu toţii ştim cât de greu este de suportat căldura din spital. Cum temperaturile sunt deja foarte ridicate, ne bucurăm că am reuşit să aducem o mică îmbunătăţire în viaţa pacienţilor internaţi în cele două spitale. Mulţumim sponsorului SC Arctic SA, care a ales să ni se alăture în acest demers, pentru ca împreună să putem oferi pacienţilor condiţii decente de tratament”, a declarat Alina Vasea, preşedinta Asociaţiei „Dăruieşte Aripi”.