Se vorbeşte destul de des despre traumă şi stres posttraumatic, însă există o confuzie privind aceşti termeni, încadrarea lor şi condiţiile în care un psiholog sau un psihiatru pot face o evaluare, respectiv o diagnosticare pentru a atesta existenţa acestora.

Destul de frecvent se cere de către avocaţi o hârtie de la psiholog cum că o persoană suferă de stres

posttraumatic, pentru a fi folosită în procesele ce presupun agresiune, nedreptate şi restituirea unei daune.

Având în vedere consecinţele acestei afecţiuni, este important să cunoaştem aspectele definitorii a ceea ce presupune o traumă şi stresul posttraumatic pentru a şti când şi cum ne putem apăra fie prin prevenţie, fie printr-o reacţie adecvată contextului.

Pentru a putea vorbi despre stres posttraumatic, trebuie întâi să înţelegem ce este trauma, evenimentul declanşator al acestei tulburări. Conceptul de traumă presupune trei aspecte: existenţa situaţiei traumatice, care este extrem de ameninţătoare şi copleşitoare pentru individ; reacţia internă faţă de acea situaţie, adică reacţia sistemului nervos autonom, care activează toate resursele fizice şi mentale disponibile pentru ca persoana respectivă să poată gestiona criza şi consecinţele pe termen lung, mediu şi scurt care derivă din acea activare internă.

„Trauma este o experienţă în care noi ne simţim depăşiţi, copleşiţi de sentimentul de neputinţă, de abandon şi de lipsă de apărare şi care pe termen lung determină schimbarea propriu-zisă în totalitate a întregii perspective despre sine, lume, oameni şi viaţă.

Trauma este o rană sufletească foarte puternică, ce ne face să ne simţim depăşiţi, copleşiţi, blocaţi de sentimentul de neputinţă în faţa unui pericol foarte mare, un pericol care ameninţă viaţa, integritatea fizică, corporală şi psihică a persoanei în cauză sau a unei per-soane apropiate, sau a mai multor oameni în masă. Neputinţa şi sentimentul de pericol merg întotdeauna împreună, iar expunerea la unul sau mai multe evenimente traumatice are efecte pe termen lung care destabilizează persoana, o alienează şi o fac inadaptabilă la provocările vieţii obişnuite.

Evenimentele care pot determina aceste simptome cuprind: asaltul violent, răpirea, atacul sexual, tortura, starea de ostatic, prizonieratul în război, dezastrele, accidentele violente sau diagnosticul unei boli mortale”, a explicat psihologul Elena Ranga.

Ajutor de specialitate

O astfel de persoană trăieşte un stres intens permanent, se alienează din viaţa obişnuită, nu mai este capabilă să se relaxeze şi să simtă bucurie sau confort, siguranţă, sentimentul de încredere este profund afectat, iar senzaţia permanentă este de frică, neputinţă, oroare, iminenţa morţii, suferinţă profundă.

Stresul posttraumatic apare şi la adulţi şi la copii, însă cu manifestări diferite, datorită mecanismelor de apărare psihice diferite de la adult la copil. În timp ce un adult îşi poate da explicaţii, gestiona mai mult sau mai puţin comportamentele, reacţiile legate de evenimentul traumatic, copilul este mult mai expus, capacitatea lui de gestionare este foarte redusă, instinctele de conservare şi protejare mult mai vulnerabile şi instabile, iar capacitatea de recuperare mult mai afectată, cu efecte pe toată viaţa.

„Stresul posttraumatic este o afecţiune gravă care se tratează atât medicamentos psihiatric, cât şi psihoterapeutic, în a cărei recuperare sunt implicate echipa de specialişti: psihiatri, psihologi, medici cu diferite specializări, dar şi familia, rudele şi prietenii. Faţă de alte tulburări în care se lucrează preponderent cu persoana afectată, în stresul posttraumatic este afectat tot ansamblul de viaţă. Întreaga percepţie despre sine, lume, viaţă, moarte, sens este profund afectată, profund schimbată, iar persoana traumatizată are nevoie de mult timp, suport şi ajutor pentru a-şi regăsi încrederea, sensul, bucuria şi liniştea”, completează psihologul.