12 Martie 2016
3313 accesări
0 comentarii

Copilaşii abandonaţi din Spitalul Judeţean Medgidia au avut şansa să simtă bucuria primăverii, măcar pentru o zi. Elevii voluntari ai Liceului Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” din Medgidia, alături de cadrele didactice, au organizat, cu ocazia mărţişorului, o cam-panie de strângere de fonduri prin comercializarea simbolului tradiţional „mărţişor”.
Campania s-a desfăşurat săptămâna trecută şi a avut ca scop achiziţionarea de scutece pentru copiii abandonaţi în Spitalul Municipal Medgidia, acţiunea având loc pe data de 8 martie. Elevii, împreună cu doamnele profesoare, au confecţionat mărţişoare păpuşi din aţă care au fost comercializate în cadrul liceului şi achiziţionate de către elevii care şi-au dorit să participe cu donaţii pentru această cauză. Scopul activităţii a fost stabilirea unei legături între copiii abandonaţi şi adolescenţi şi adulţii care vor să ajute.
Rezultatele activităţii au fost implicarea, sensibilizarea adolescenţilor, satisfacţia realizării unei fapte bune şi conştientizarea că binele pe care l-au făcut nu e măsurat după cât e de „mult”, ci după cât de multă dragoste au pus în el.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii