03 Martie 2025
38 accesări
0 comentarii

Proteinele sunt macronutrienți esențiali pentru funcționarea organismului, acestea putându-se obține din alimente și lichide. Ele ocupă mai multe roluri în corpul uman pentru ca acesta să funcționeze, cum ar fi: regenerarea celulelor pentru a susține dezvoltarea și contractarea mușchilor, coagularea sângelui și protejarea organismului împotriva infecțiilor. Medicii spun că necesarul zilnic de proteine poate varia în funcție de mai mulți factori, cum ar fi: vârsta, sexul biologic, nivelul de activitate fizică și starea de sănătate.

Acestea se pot obține din mai multe surse alimentare, inclusiv din: carne de pui, carne de pește, tofu, brânză cottage și unele sortimente de iaurturi. Pe lângă alimente, puteți consuma și unele băuturi, care vă pot oferi niveluri ridicate de proteine alături de alte substanțe esențiale pentru funcționarea organismului. De exemplu, laptele de vacă se regăsește printre cele mai bune surse de proteine și calciu, conform Eating Well. Din acest motiv, poate susține sănătatea oaselor. În plus, poate ajuta la menținerea unui nivel optim de hidratare în organism. Supa de oase se numără printre băuturile bogate în proteine. Se poate prepara din: oase de pui, oase de porc, oase de vită sau oase de pește. Totodată, chefirul este o băutură fermentată, ambalată în probiotice, care se prepară din boabe de chefir. Probioticele pot ajuta la popularea intestinelor cu bacterii bune, pot susține o digestie sănătoasă, pot reduce stresul și pot susține sănătatea inimii.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU