Peste 40 de studenţi, medici rezidenţi şi medici de familie au aflat mai multe despre problemele de actualitate din domeniul pediatriei, în cadrul unui seminar organizat, weekend-ul trecut, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Cursul „Când hrana devine un pericol pentru copil” a fost organizat de Asociaţia copiilor şi tinerilor cu diabet „Sweet Land” din Constanţa, în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor Medicinişti şi a Tinerilor Medici, Universitatea „Ovidius”, prin Facultatea de Medicină şi Colegiul Medicilor din judeţul Constanţa.
Dr. Cristina Maria Mihai, şeful secţiei de Pediatrie a Spitalului Judeţean, şi dr. Adriana Luminiţa Bălaşa, medic pediatru, le-au vorbit tinerilor prezenţi despre principiile moderne de diversificare a alimentaţiei la sugar, tulburările de nutriţie cu exces ponderal, alergia la proteinele laptelui de vacă, intoleranţa la gluten sau noile ghiduri privind menţinerea unui stil de viaţa sănătos.
„Este al treilea an în care evenimentul este organizat de voluntarii noştri, cred că putem vorbi deja de o tradiţie Sweet Land. Pregătirea tinerelor cadre medicale alături de dezvoltarea voluntariatul în rândul tinerilor cu diabet zaharat, unde derulăm proiectul Sweet Horizon, constituie priorităţile asociaţiei noastre”, a declarat Liliana Moldoveanu, preşedintele Asociaţiei Sweet Land.