Pericardita reprezintă inflamația și iritarea pericardului (membrana care învelește inima). În mod normal, susţin specialiştii, pericardul conține o cantitate mică de lichid, între 15 şi 50 ml, dar în cazul afectării lui, această cantitate de lichid poate crește. Principalii factori de risc în apariția pericarditei sunt reprezentați de: vârstă (tinerii sunt mai susceptibili); sexul masculin; prezența febrei; episoade anterioare de pericardită. Printre simptomele cele mai frecvente ale pericarditei se numără: durerea în piept, care este, de obicei, ascuțită, ca un junghi, care se agravează în timpul inspirației profunde, a tusei și atunci când bolnavul stă întins; tusea seacă; lipsa de aer sau dispneea, retenția de lichid la nivelul picioarelor, abdomenului; febra, frisoanele; palpitațiile;

amețeala, scăderea tensiunii arteriale, oboseala.

Diagnosticul de pericardită este pus de medicul cardiolog sau de internist. Totuşi, sunt necesare o serie de examinări suplimentare, pe lângă o anamneză și o descriere a simptomelor cât mai precisă, deoarece durerea în piept poate duce spre suspiciunea unui infarct miocardic acut. În cazul infarctului miocardic, durerea nu se ameliorează odată cu schimbarea poziției, ci rămâne constantă, indiferent de mișcările pacientului.

De asemenea, important este și examenul fizic: la auscultația cordului se poate descoperi frecătura pericardică, un semn evident de pericardită acută. Totodată, electrocardiograma este necesară pentru a diferenția pericardita de un episod de infarct miocardic acut. În cazul acumulării excesive de lichid la nivelul inimii, poate apărea tamponada cardiacă, o afecțiune ce pune în pericol chiar viața pacientului. Toate acestea pentru că lichidul comprimă cavitățile inimii și este necesară evacuarea acestuia de urgență.