sanatoriulbalnearmangalia14-1370524590
Începând din iunie şi până la sfârşitul verii Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia e un „furnicar” de turişti şi pacienţi, atraşi de ofertele excelente de tratament la tarife accesibile care au devenit deja tradiţie, şi completate de bogăţia factorilor naturali terapeutici.
Nici anul acesta nu face excepţie, dat fiind faptul că pachetele de tratament se încadrează între 85 de lei pe zi pentru pacienţii asiguraţi şi 163 de lei pe zi pentru neasiguraţi şi turiştii străini.
Un calcul simplu arată că o cameră la unul din hotelurile de pe litoral poate ajunge chiar şi până la 150 de lei pe zi, eventual cu o singură masă inclusă, în timp ce la Sanatoriul Balnear Mangalia, un pachet complet de cazare, trei mese pe zi şi patru proceduri de tratament, nu depăşeşte 170 de lei.
Beneficiile sunt însă nepreţuite, mai ales pentru sănătatea turiştilor, dar şi pentru buzunarele lor.
„Şi anul acesta, pacienţii, dar şi turiştii care vor să aibă parte de relaxare pot beneficia în cadrul Sanatoriului de o serie de pachete de tratament extrem de avantajoase. În timp ce pentru neasiguraţi preţul pe zi poate ajunge la 163 de lei, masă, cazare şi tratament, pentru pacienţii asiguraţi, care vin cu cupon de pensie sau adeverinţa de salariat cu copie OP contribuţii, trimitere de la medic, nu mai veche de 30 de zile de la data internării şi cu buletinul, o zi de tratament şi relaxare nu costă mai mult de 85-95 de lei pe zi. Pacienţii asiguraţi în sistemul public de sănătate beneficiază de o reducere de 140 lei din tariful de tratament pentru o cură de minimum 10 zile.
Noutatea de anul acesta este că, în fiecare week-end, pacienţii şi turiştii pot face mini-excursii către mănăstirile dobrogene sau chiar către Bulgaria, în funcţie de cerinţe, pentru câteva zeci de lei. Acest lucru este posibil pentru că am încheiat colaborări cu firmele de transport locale”, a explicat, pentru „Cuget Liber”, Marius Ciocănel, directorul economic al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia.
„Turismul balnear are şanse de dezvoltare”
Conducerea Sanatoriului susţine că, în condiţiile în care se va continua prelucrarea resurselor existente la Mangalia, în jurul bazei de tratament, turismul balnear are mai mari şanse de dezvoltare.
„Turismul balnear are şanse de redresare şi chiar dezvoltare dacă ne folosim de cei trei factori pe care îi avem la îndemână: cele cinci izvoare sulfuroase, microclimatul marin, dar şi condiţiile foarte bune de cazare peste standardele de spital.
Mai mult, în viitor ar trebui gândite mai bine căile de infrastructură, adică încercarea de a aduce turiştii pe aeroportul de la Kogălniceanu, dar şi contracte de decontare între casele de asigurări din ţară şi străinătate.
Acest lucru va fi posibil odată cu aplicarea Directivei Europene prin care pacientul va putea trece graniţele pentru tratament fie din ţară către străinătate, fie invers. Acest lucru cu siguranţă va aduce către noi un număr mai mare de turişti străini. Aceste beneficii şi mijloace vor aduce mai mulţi turişti şi pentru că, pe segmentele balneare, stomatologice şi chirurgicale, serviciile sunt foarte bune şi încep să fie din ce în ce mai căutate”, completează Marius Ciocănel.
Gradul de ocupare a ajuns deja la 90%, după cum susţin chiar reprezentanţii Sanatoriului, ceea ce demonstrează încă o dată că un plan managerial bun pune pe lista destinaţiilor preferate de turişti şi litoralul românesc.