varice-1339079035

varice-1339079035
14 Iunie 2012
932 accesări
1 comentariu
Fie că este moştenită sau dobândită pe parcursul vieţii, boala varicoasă este nu doar inestetică, ci poate indica şi prezenţa unor afecţiuni mai grave, din cauza circulaţiei deficitare a sângelui. Dacă până nu demult, singurul tratament împotriva varicelor era operaţia, acum această afecţiune poate fi înlăturată şi prin injectarea unor substanţe speciale. O mare parte din populaţia ţării noastre suferă, mai ales la vârste înaintate, de varice. Cauzele care determină apariţia varicelor sunt variate, precum vârsta, sexul, factorii genetici, obezitatea sau statul în picioare pentru mult timp. Schimbările hormonale duc la apariţia varicelor Femeile sunt mai predispuse la această boală din cauza schimbărilor hormonale atât din timpul perioadelor menstruale şi ale sarcinii, cât şi la menopauză. Hormonii relaxează venele, subţiază pereţii venelor şi favorizează apariţia varicelor. „Varicele venoase apar destul de des în perioada de sarcină, de obicei în primul trimestru, când secreţia de progesteron este crescută. De asemenea, ortostatismul pre-lungit creşte forţa hidrostatică în interiorul venei, producând dilata-rea acesteia”, am aflat de la dr. Raluca Pasăre, medic specialist chirurgie generală la Varicoline, în cadrul Clinicii ON Constanţa. Totuşi, cea mai frecventă cauză este ereditatea, ne-a mai spus dr. Pasăre. „Principalii factori care duc la apariţia lor sunt ereditatea, hormonii sexuali feminini, forţa gravi-taţională şi forţele dinamicii musculare. Cu toate acestea, factorul genetic este poate cel mai important factor predispozant de apariţie a varicelor”, a explicat medicul. Care sunt principalele simptome ale varicelor Primul semn al varicelor ar fi senzaţia de greutate şi durere în picioare, dar este posibil să apară şi o senzaţie de arsură, palpitaţie în zona picioarelor, umflarea gambelor sau durere în muşchi. „Simptomele constau într-o durere surdă, senzaţia de presiune la nivelul picioarelor după ortosta-tismul prelungit, durere ce se ame-liorează la ridicarea membrelor inferioare. Poate apărea şi un edem discret la nivelul gleznei”, a precizat dr. Raluca Pasăre. Cu toate acestea, pacienţii cu varicozităţi venoase sunt mai degrabă preocupaţi de aspectul estetic al membrelor inferioare. În general, varicele au o culoare purpuriu închis sau o nuanţă de albastru, deoarece respectivele vene transportă sânge neoxigenat către inimă.  Cum poţi scăpa de varice cu ajutorul scleroterapiei De multe ori, pacienţii cu varice au parte de un tratament conservator, a menţionat medicul chirurg. „Recomandăm bolnavilor să poarte ciorapi elastici care prin compresia externă contrabalansează presiunea hidrostatică din vene”, a afirmat dr. Pasăre. În plus, la ora actuală medicii au la dispoziţie o nouă metodă de tratament împotriva varicelor, fără să fie nevoiţi să apeleze la bisturiu. „Unica metodă de tratament era, până acum puţin timp, intervenţia chirurgicală, dar în prezent putem trata varicele prin scleroterapie. Aceasta constă în anularea unor vene prin injectarea de substanţe sclerozante în lumenul venei”, a adăugat medicul. Dr. Raluca Pasăre a precizat că folosind aceste substanţe recent apărute pe piaţa medicală, riscul complicaţiilor este minim. Metoda este indicată pacienţilor care se prezintă la medic în stadii în care nu există reflux la nivelul venei safene. Chirurgul a mai spus că, în stadii avansate, boala varicoasă se poate ma-nifesta prin apariţia unor ulceraţii cutanate, cel mai frecvent în apropierea glez-nei. În aceste situaţii se im-pune institui-rea imediată a unui trata-ment adec-vat, în caz contrar leziunea se va mări şi va creşte riscul de infecţie.  Diabeticii, predispuşi la ulceraţia piciorului Dr. Pasăre a ţinut să precizeze faptul că pacienţii diabetici prezintă un risc mai crescut să sufere de ulceraţie cu evoluţie rapidă la nivelul piciorului. „Când apar infecţii la nivelul acestei ulceraţii, acestea sunt foarte agresive şi se asociază cu apariţia gangrenei ce poate duce la pierderea piciorului. Infecţia se dezvoltă la nivelul defectelor tegumentelor aparent banale şi se poate răspândi rapid în organism”, a declarat medicul chirurg. Dr. Raluca Pasăre a subliniat faptul că atât în cazul ulcerelor varicoase, cât şi în cazul piciorului diabetic, este de mare importanţă prezentarea imediată a pacientului la medicul specialist pentru diagnosticarea corectă a afecţiunii şi instituirea de urgenţă a unui tratament adecvat. Medicul susţine că metodele moderne de îngrijire existente în prezent pot trata cu succes varicele, dacă leziunea este diagnosticată în timp util.  Promoţie la consultaţii pentru constănţenii cu varice Constănţenii care doresc să fie consultaţi de către un medic specialist în tratarea varicelor pot be-neficia, în această perioadă, de o promoţie la Varicoline, în cadrul Clinicii On din Constanţa, situată pe Bulevardul Tomis, nr. 142 A. Astfel, până pe 15 iunie cei interesaţi plătesc consultaţiile la preţ redus, adică 50 de lei, iar tratamentul este cu 15% mai ieftin. Totodată, pensionarii beneficiază de 25 la sută reducere la tratament. Programările se pot face la numărul de telefon 0241/548.431.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

1 comentariu

4 februarie 2013
harhata culita

suntem o familie din caras severin sotia mea are probleme cu picioarele are varice la ambele picioare foarte rau deteriorate va rugam sa ne sati daca este posibil un tratament adegvat pentru a se reface sau un institut unde ne putem adresa daca este cazul pentru operatie va multumim

Articol publicat de Alexandra MALACHI