12augmediculunghiiincarnate-1344775146
„Unghia mare de la piciorul stâng al fetiţei mele (14 ani) s-a dus în carne şi are dureri la atingere. Nu pot s-o duc cu forţa la doctor şi vreau să ştiu dacă se vindecă cu antibio-tice sau ce e de făcut în situaţia asta? Ope-raţia e complicată, cu internare?“. (M. Trifoi).
* * *
Dacă nu este tratată la timp, o unghie încarnată poate să ducă la infecţie, abces sau chiar la necesitatea unui tratament chirurgical, ne-a explicat dr. Chiraţa Blacioti, medic primar în cadrul Clinicii Homeomed. Totul, din cauză că dacă un colţ ascuţit al unghiei ajunge să sape în piele, într-o parte a degetului, pe măsură ce unghia creşte, nu doar durerea, ci şi infla-maţia locului respectiv sunt mai puternice. Din păcate, mulţi consideră această problemă ca pe ceva banal, în realitate, există şi cazuri când fără o intervenţie chirurgicală, problema nu se rezolvă.
Stimată doamnă Trifoi, dacă unghia încarnată s-a infectat, în sensul că prezintă scurgeri, durere, chiar febră, zona este roşie, este obligatoriu să mergeţi cu fetiţa la un medic, căci este posibil să se impună o intervenţie chirurgicală. Operaţia nu este un capăt de lume, dar presupune, iniţial, o imunizare antite-tanos. Întrucât în astfel de situaţii se injectează un anestezic în apropierea locului unde este încarnată unghia, degetul va fi amorţit, iar intervenţia nu mai presupune dureri în momentul efectuării. Dincolo de aceste chestiuni teoretice însă, pentru ca lucrurile să nu se complice şi să nu se ajungă la operaţie, mergeţi cât mai repede posibil cu copilul la medic.