Anual, în luna februarie, se sărbătoreşte Ziua Europeană a numărului unic „112”. Numărul unic de apel 112 este număr telefonic gratuit, pus la dispoziţia cetăţeanului de către toţi operatorii de telefonie fixă sau mobilă, pentru situaţiile de urgenţă ce ameninţă siguranţa cetăţeanului şi a bunurilor acestuia, siguranţa naţională şi alte cazuri prevăzute de lege. Convorbirile efectuate în sistemul 112 sunt înregistrate, iar determinarea automată a numărului şi locaţiei urgenţelor permite identificarea apelurilor false.
Numărul 112 este numai pentru urgenţe medicale sau situaţii când sunt puse în pericol viaţa şi bunurile cetăţenilor.
ATENŢIE! Un apel fals poate împiedica sau întârzia o ambulanţă sau o maşină de pompieri să ajungă la tine sau la cineva drag ţie! Un minut contează în salvarea vieţii!