Unii copii sunt depistaţi încă de la naştere cu probleme de auz, în timp ce la alţii scăderea auzului se manifestă câţiva ani mai târziu. Cert este că, la ora actuală, statisticile arată că unul din 1.000 de nou- născuţi înregistrează o deficienţă majoră de auz, în timp ce şase din 1.000 au o deficienţă moderată.

Undeva în jurul vârstei de 18 ani, nu mai puţin de 17 din 1.000 de persoane sunt diagnosticate cu un anumit grad de pierdere a auzului, fără să includem aici scăderile cauzate de otita medie acută congestivă sau seroasă.

În momentul în care observă că micuţii lor nu aud cum trebuie, părinţii încep să îşi pună semne de întrebare. Se gândesc ce anume a declanşat această problemă, de ce tocmai copiii lor trebuie să sufere etc. Potrivit dr. Cristiana Orodel, în momentul în care sesizaţi o întârziere de dezvoltare a vorbirii şi a limbajului, cel mic nu gângureşte sau nu înţelege comenzile simple de genul „Fă PA-PA!” , „Bate palmele!”, atunci este clar că ceva nu este în regulă.

„În mod normal, copilul, la vârsta de doi ani, ar trebui să ştie cam 50 de cuvinte şi să le poată asocia câte două, lucru care nu se întâmplă în cazul copiilor cu probleme de auz. Mai mult decât atât, copilul nu întoarce capul după zgomot, întâmpină dificultăţi în activitatea şcolară.

Care sunt cauzele deficienţelor de auz? Problema nervului auditiv, cunoscută şi sub denumirea de hipoacuzie neuro-senzorială este una permanentă. În proporţie de 50%, această boală are cauze genetice, iar diferenţa procentuală este generată de meningită sau infecţia maternă (citomegalovirus, CMV, apărută pe parcursul sarcinii), ori traumatisme craniene, traume sonore, anomalii anatomice, sau administrarea unor medicamente. Doar într-o proporţie mică, hipoacuzia neuro-senzorială este lipsită de o cauză aparentă, idiopatică”, a explicat medicul.

Infecţiile sunt localizate, cel mai des, în urechea medie

Specialistul a precizat că hipoacuzia de transmisie este adesea temporară, cauzată de prezenţa lichidului la nivelul urechii medii (otita medie seroasă), o anomalie sau malformaţie la nivelul timpanului sau a oscioarelor care transmit sunetul (ciocan, nicovală şi scăriţă).

Urechea medie este porţiunea aflată în spatele timpanului, acolo unde cele trei oscioare, ciocanul, nicovala şi scăriţa, transmit sunetul mai departe către cohlee - partea nervoasă a auzului.

Mai departe, infecţiile sunt localizate, de cele mai multe ori, în urechea medie. După un episod de otită medie acută congestivă, în urechea medie poate rămâne lichid. Pe de altă parte, unii copii pot avea lichid în urechea medie din pricina unor disfuncţii ale trompei lui Eustachio.

Astfel, a subliniat dr. Orodel, evitarea expunerii la sunete puternice sau traumatisme craniene de orice fel, ajută la prevenirea scăderilor de auz sau la eventuala accentuare a unei probleme de auz preexistente.

Care sunt opţiunile de tratament? Cu cât diagnosticarea unei hipoacuzii este mai timpurie, cu atât opţiunile de tratament şi implementarea acestora vor ajuta mai mult copilul să audă şi să îşi dezvolte limbajul.

De asemenea, pentru hipoacuziile permanente există multiple opţiuni de tratament prin protezare auditivă clasică, implanturi cochleare, acestea fiind recomandate în funcţie de tipul şi severitatea problemelor de auz. Totodată se mai recomandă terapia vocală sau logopedia, dar numai după ce avem un diagnostic şi o soluţie pentru tratarea hipoacuziei copilului.