Artroza are mai mulţi factori de risc, iar specialiştii consideră că unul dintre cei mai agresivi este obezitatea. Masa ponderală foarte mare supune articulaţiile unei presiuni uriaşe, ducând astfel la dezvoltarea artrozei. Tratamentul balnear poate fi eficace în ameliorarea simptomelor acestei afecţiuni, dar, pentru ca tratamentul să aibă rezultate bune, scăderea masei corporale este obligatorie.
„A existat un studiu local la care au participat 23 de pacienţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 70 de ani, diagnosticaţi cu gonartroză. Toţi pacienţii au fost evaluaţi în prima zi şi după 10 zile de tratament cu nămol sapropelic, aplicat sub formă de băi reci, electroterapie, masaj şi kinetoterapie. Datele obţinute sugerează că terapia balneo-fizică ne ajută să desluşim mecanismul patogenic al bolii artrozice. Simptomele artrozei pot fi ameliorate cu ajutorul terapiei cu nămol”, explică dr. Elena Stanciu, specialist recu-perare medicală.