Sursa Celgene

Sursa Celgene
26 Aprilie 2020
2195 accesări
0 comentarii

Vă mănâncă pielea? Această senzație, dacă aveți de-a face cu ea, este extrem de neplăcută, mai ales că, uneori, mâncărimile sunt atât de intense, încât persoanei care se confruntă cu așa ceva îi vine să-și smulgă efectiv pielea de pe ea!

Orice mâncărime este deranjantă, plus că, dacă aceasta continuă, lasă urme pe piele, care are nevoie ulterior de tot felul de unguente pentru a-și reveni.

Dr. Laura Doga susține că aceste mâncărimi pot avea diverse cauze, iar identificarea lor corectă este absolut necesară pentru ca medicul să poate institui cel mai potrivit tratament pacientului. Spre exemplu, mâncărimile cutanate nu trebuie să apară, neapărat, cu modificări vizibile ale pielii şi, tocmai de aceea, acestea pot fi asociate cu roşeaţă, pete sau băşici, piele uscată, crăpată, îngroşată sau chiar zone care sângerează.

„Comparativ cu alte afecţiuni ce ţin de sfera dermatologică, îngrijirea la domiciliu, pornind de la hidratarea zilnică şi folosirea de produse blânde de curăţare, până băile cu apă călduţă, pot contribui cu siguranţă la ameliorarea problemei, cel puţin măcar pentru o vreme. Desigur, tratarea pe termen lung necesită identificarea şi îndepărtarea cauzei care stă la baza afecţiunii, pentru că altfel nu se scapă de enervantele mâncărimi. Eu le spun de foarte multe ori pacienţilor mei că mâncărimile se pot declanşa, deseori, din cauza pielii prea uscate, o consecinţă a factorilor de mediu, cum ar fi vremea excesiv de caldă sau rece sau chiar umiditate scăzută.

De asemenea, se ajunge la astfel de situaţii când femeile, în mod special, recurg la o curăţare sau o spălare excesivă, cu produse mult prea agresive pentru piele, care provoacă iritaţii şi nu numai”, a explicat dr. Laura Doga.

Și produsele cosmetice pot crea astfel de situații

Totodată, sunt boli precum dermatita, psoriazisul, arsurile, cicatricile, muşcăturile de insecte şi urticaria ce pot cauza senzaţia de mâncărime cutanată. În unele cazuri însă, mâncărimea de lungă durată a pielii poate reprezenta chiar un simptom al unor boli mai grave ca bolile sanguine, diabet, afecţiuni ale rinichilor sau ficatului, HIV sau semne de glandă tiroidă hiperactivă.

Pe de altă parte, a subliniat specialistul, dacă senzaţia de mâncărime apare odată cu începerea unui nou tratament, atunci aceasta ar putea fi cauza. De ce? Pentru că, la anumite substanţe, pielea poate dezvolta o reacţie alergică, iar nichelul, prezent în multe produse de uz zilnic, de la telefoane mobile, bijuterii, rame de ochelari, până la fermoare şi catarame, este una dintre cele mai frecvente cauze.

Alte substanţe care pot provoca reacţii alergice ale pielii includ lacul de unghii, parfumuri, şampoane și multe altele. Ca urmare, dacă mâncărimea nu dispare în urma tratamentului administrat la domiciliu, dacă este severă, recidivează sau este asociată cu alte simptome, cum ar fi roşeaţa şi umflarea pielii sau icterul (îngălbenirea pielii şi a albului ochilor), este recomandată o vizită la medicul dermatolog, care poate diagnostica cu exactitate natura afecţiunii, recomandând o schemă potrivită de tratament, în funcţie de fiecare caz în parte.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU