Dacă nu este tratată, incontinenţa urinară se agravează şi dă complicaţii.

Incontinenţa urinară de efort reprezintă pierderea involuntară de urină în timpul activităţilor fizice uzuale: tuse, strănut, râs, ridicare de greutăţi sau exerciţii fizice. Această afecţiune este cel mai frecvent tip de incontinenţă urinară la femei şi poate apărea la până 60% dintre acestea, fiind favorizată de sarcini, naşteri multiple naturale, obezitate şi de înaintarea în vârstă. Pentru că femeile nu consideră pierderea de urină o boală, diagnosticul este frecvent întârziat. Există şi o problemă psihologică, un stigmat social ce însoţeşte această afecţiune. Astfel, 50-70% dintre paciente nu caută ajutor medical.   Ce o cauzează? În incontinenţa urinară de efort, muşchiul sfincterului şi muşchii pelvieni ce susţin vezica urinară şi uretra sunt slăbiţi. Sfincterul nu poate opri urina atunci când este supus unei presiuni crescute abdominale - la strănut, tuse, râs, ridicarea de greutăţi. Slăbirea acestor structuri pelviene are nenumărate cauze, însă câteva, fiind mai frecvente, merită amintite: - incontinenţa urinară este mai frecventă la menopauză; - sarcina - greutatea din ce în ce mai mare a fătului şi a lichidului amniotic supune planşeul pelvic la stres din ce în ce mai accentuat. Multe gravide sunt afectate de o formă de incontinenţă urinară mai ales spre finalul sarcinii, câteva rămânând cu această afecţiune chiar după naştere. - naşterea - există posibilitatea ca în cadrul unei naşteri naturale structurile ce alcătuiesc planşeul pelvic să fie suprasolicitate şi întinse peste o anumită limită. După naştere, acestea nu se vor reface în totalitate, oferind un grad de susţinere mai scăzut organelor pelvine, implicit şi vezicii urinare.

- obezitatea - cu fiecare kilogram de masă corporală în plus, creşte şi presiunea la care este supus planşeul pelvic. Studiile arată că femeile supraponderale au un risc de două ori mai mare de a dezvolta incontinenţă faţă de femeile normoponderale. Tusea cronică supune planşeul pelvin la creşteri repetate ale presiunii intraabdominale, accelerând procesul de slăbire a structurilor acestuia. - menopauza - odată cu scăderea nivelului de estrogeni, după instalarea menopauzei apare şi slăbirea accelerată a fasciilor planşeului pelvic şi muşchiului sfincterului. Acestea îşi pierd rezistenţa şi elasticitatea, de multe ori simptomele apărând sau accentuându-se odată cu instalarea menopauzei. Cine controlează vezica? Abilitatea de a ţine urina şi de a controla urinarea depinde de buna funcţionare a rinichilor, tractului urinar inferior şi a sistemului nervos. Vezica urinară a adultului poate reţine 300 - 350 ml de urină. În controlul urinării sunt implicaţi doi muşchi: - detrusorul - muşchiul peretelui vezicii urinare, care trebuie să se relaxeze pentru umplerea vezicii urinare; - sfincterul - un muşchi circular ce înconjoară uretra, contracţia acestui muşchi împiedicând pierderea urinei.   Ce se întâmplă dacă nu este tratată? În acest caz, incontinenţa urinară se agravează, de cele mai multe ori apărând complicaţii cum ar fi: leziuni ale zonei în urma umezelii constante şi iritaţiei date de urină, infecţii ale tractului urinar inferior. Însă cele mai importante sunt implicaţiile psihosociale. Pacientele deseori suferă prin scăderea respectului de sine, retragere socială, izolare, disfuncţie sexuală şi depresie. Diagnosticul incontinenţei urinare este relativ facil. Acesta presupune iniţial o discuţie cu medicul, urmată de un examen fizic, analize de urină (pentru a exclude prezenţa unei infecţii urinare), ecografia aparatului urinar cu determinarea reziduului postmicţional şi alte teste specifice (testul urinar de stres, padtest şi investigaţia urodinamică). În foarte puţine cazuri, poate fi necesară efectuarea unei radiografii cu substanţă de contrast a rinichilor şi vezicii urinare (urografie) sau eventual inspecţia endoscopică a vezicii urinare. Tratamentul depinde de severitatea simptomelor şi de cât de mult împiedică desfăşurarea activităţilor obişnuite ale pacientei. Posibilităţile terapeutice sunt multiple, plecând de la schimbări de comportament şi exerciţii pentru musculatura pelvină şi continuând cu tratamente medicamentoase. La Spitalul Privat Isis se pot realiza o serie de investigaţii moderne, tratamente medicamentoase, precum și cele mai noi tehnici chirurgicale (bandeleta, plasa, laparoscopia – investigaţie minim invazivă şi operaţia clasică).   Dr. Mohamed ZAHER, medic obstetrică-ginecologie Spitalul Privat ISIS