Numărul infarctelor s-a dublat în ultimii 10 ani, la Constanţa
drbelginsalim-1333471988
04 Aprilie 2012
1782 accesări
30 comentarii
Stresul cotidian şi ritmul alert în care trăim la ora actuală, regimul alimentar nesănătos, dar şi sedentarismul reprezintă principalele cauze pentru care numărul atacurilor de cord în rândul constănţenilor s-a dublat faţă de acum zece ani.
Aproximativ 700 de persoane ajung în fiecare an la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce au suferit infarcte miocardice, aflăm de la dr. Belgin Salim, medic primar cardiolog la Secţia de Cardiologie a unităţii sanitare.
Potrivit doctorului, în prezent, la spitalul constănţean, incidenţa infarctelor miocardice este de două ori mai mare comparativ cu zece ani în urmă.
Atacul de cord se produce prin blocarea uneia sau mai multor artere coronare care au rolul de a furniza sânge oxigenat către inimă.
„Infarctul are loc, de obicei, din cauza accentuării fenomenului de ateroscleroză, în general sistemică şi în particular coronariană”, ne-a explicat dr. Belgin Salim. Mai exact, este vorba despre o acumulare progresivă de grăsimi şi colesterol care duce la modificări degenerative în peretele arterelor ce irigă inima.
„Accidentul coronarian, respectiv infarctul miocardic se produce în momentul în care placa de aterom se fisurează, ceea ce duce la o tromboză brusc instalată. În acest fel, vasul de sânge se închide, iar muşchiul cardiac intră în suferinţă acută”, a precizat cardiologul.
Infarctele miocardice, depistate şi în rândul tinerilor
Chiar dacă, la nivel mondial, cei mai mulţi dintre bolnavii care suferă atacuri de cord au, de regulă, peste 60 de ani, în România, vârsta acestora scade cu aproximativ 10 ani. În acelaşi timp, există şi multe cazuri de infarcte miocardice la tineri cu vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani. În plus, dr. Belgin Salim a menţionat că a întâlnit şi persoane de 30 de ani care au suferit infarcte.
„Unul dintre principalele motive care au generat această scădere a vârstei de apariţie a infarctului este stresul exagerat prezent în societatea noastră. Pe de altă parte, oamenii nu sunt destul de informaţi asupra cauzelor care duc la accelerarea procesului de ateroscleroză”, spune medicul cardiolog.
Acesta a menţionat faptul că populaţia ar trebui să ştie mai multe despre factorii de risc precum fumatul excesiv de la vârstă tânără, consumul de preparate de tip fast food, excesul de cafea, sedentarismul, dar şi creşterea incidenţei hipertensiunii la tineri.
Netratarea primelor simptome poate fi fatală
Simptomele caracteristice ale infarctului sunt durerea toracică de intensitate mare, transpiraţiile şi anxietatea.
„Cel mai des întâlnit simptom al infarctului miocardic este durerea brusc instalată la nivelul toracelui, de cele mai multe ori însoţită de fenomene vegetative, adică transpiraţie, greaţă şi o stare de slăbiciune”, spune dr. Belgin Salim.
În unele situaţii, însă, primele semne ale infarctului pot apărea mai devreme.
„De multe ori, infarctul este precedat de fenomene premonitorii care pot anunţa apariţia infarctului şi care se manifestă tot prin dureri de scurtă durată şi care cedează spontan. Acest fenomen este numit preinfarct sau sindromul intermediar”, explică medicul specialist.
Dr. Salim a ţinut să precizeze faptul că nerecunoaşterea la timp a simptomelor sau intervenţia medicală tardivă poate avea consecinţe fatale.
„Muşchiul cardiac este unul dintre cele mai sensibile ţesuturi ale organismului, a cărui lipsă de suport circulator duce la necroză miocardică în termen foarte scurt. Viabilitatea unei celule miocardice fără oxigen este de 30 de minute, aşa că simptomele netratate pot avea consecinţe ireversibile”, a menţionat cardiologul.
Cum putem preveni atacurile de cord
Pe lângă adoptarea unui stil de viaţă cât mai sănătos, dr. Salim susţine că oamenii ar trebui să afle mai multe despre factorii de risc majori care sunt responsabili pentru ateroscleroză şi, implicit, pentru apariţia infarctului.
„Este necesară o educaţie mai activă a populaţiei cu privire la efectele nocive ale fumatului, identificarea la timp a hipertensiunii şi tratamentul ei, o alimentaţie potrivită şi la necesitatea activităţii fizice”, a precizat dr. Belgin Salim.
Totodată, trebuie evitate produsele de tip fast-food, grăsimile animale şi în special alimentele cu conţinut crescut de colesterol, dulciurile şi produsele cu hidrocarbonaţi, precum pâinea sau pastele făinoase.
Medicul cardiolog recomandă, în schimb, o alimentaţie echilibrată bazată pe fructe şi legume proaspete, cu proteine de înaltă calitate.