22 Noiembrie 2016
1546 accesări
0 comentarii

Fundaţia Baylor Marea Neagră a demarat, în colaborare cu Asociaţia Elevilor din Constanţa, o campanie de informare şi de conştientizare asupra pericolului reprezentat de hepatitele virale B şi C, punând accent pe modul de transmitere al acestora. Campania aduce în atenţia elevilor din judeţul Constanţa, modurile de transmitere ale virusurilor hepatitice, cum ar fi contactele sexuale neprotejate, tatuajele făcute cu ace nesterile, în saloane fără autorizaţie sanitară, dar şi importanţa vaccinării, ca mijloc de prevenţie. „Ne bucură tare mult parteneriatul cu Asociaţia Elevilor din Constanţa, un pas important spre a informa un grup ignorat, când vine vorba despre hepatitele virale. Adolescenţa este o perioadă de risc, în care tinerii au primele contacte sexuale, însă nu sunt suficient informaţi, în care îşi fac primele tatuaje, dar nu întotdeauna în saloane specializate şi avizate, în care riscul de infectare cu HIV sau cu hepatite virale este foarte mare. Este extrem de important ca liceenii să afle informaţii despre virusul hepatitic B, să cunoască modurile de transmitere şi, în special, metodele de prevenire”, a declarat Ana-Maria Schweitzer, directorul executiv al Fundaţiei Baylor „Marea Neagră”.

Rata de îmbolnăvire cu hepatitele virale a crescut alarmant, în ultimii ani, ca efect al lipsei de informare a tinerilor cu privire la metodele de prevenţie. „Campania derulată alături de Fundaţia Baylor Marea Neagră vine ca o alternativă la lipsă educaţiei pentru sănătate din şcoli. În mod normal, aceste informaţii ar fi trebuit însuşite de elevi încă din clasele gimnaziale, dar, din păcate, educaţia pentru sănătate, predată într-un cadru formal, este inexistentă pe tot parcursul celor 12 ani de şcoală. Mii de elevi din judeţul Constanţa vor fi informaţi cu privire la pericolul reprezentat de hepatitele virale B şi C, prin intermediul reţelelor de socializare şi al afişelor din licee”, a spus, la rândul său, Constantin-Alexandru Manda, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii