Deşi oraşul Ovidiu dispune deja de un spital privat cu numeroase specialităţi medicale, o nouă clinică privată vine în întâmpinarea pacienţilor din localitate, cu servicii medicale de calitate. Având şase paturi disponibile pentru spitalizarea de zi, serviciu gratuit în momentul de faţă, cinci specialităţi medicale de ambulatoriu, clinica privată Help Med Consult va demara şi un proiect de îngrijiri la domiciliu, serviciu oferit pacienţilor care au nevoie de asistenţă medicală specializată şi sunt nedeplasabili. Deschisă în prezenţa autorităţilor locale, clinica Help Med Consult este un loc care va deservi, alături de o altă unitate medicală privată, pacienţii din localitate. Construită după principii europene, clinica va avea program de luni până sâmbătă şi va acorda servicii medicale pentru specializări precum reumatologie, pediatrie, psihiatrie, cardiologie şi dermatologie. În plus, pacienţii vor beneficia de spitalizare de zi pentru diabet, medicină internă şi neurologie. „Această clinică a fost un proiect care a stat la baza relaţiei mele cu pacienţii din oraş, relaţie pe care o avem de peste 10 ani, de când m-am angajat ca medic de familie aici. Odată cu acest proiect, construit după principii europene, considerăm că vom acoperi, alături de alţi furnizori de servicii medicale, toată această zonă. Avem spitalizare de zi pentru diabet, neurologie şi medicină internă, acest serviciu fiind deocamdată gratuit”, a declarat directorul medical al clinicii, dr. Luminiţa Caraivan. Proiectul a fost susţinut şi de primarul localităţii, George Scupra. Acesta susţine că un astfel de serviciu permanent este binevenit, mai ales că furnizează o serie de servicii medicale pentru care oamenii erau nevoiţi să ajungă la Constanţa. Proiectul acoperă o plajă largă de servicii medicale, iar acest lucru este bine-venit pentru localitatea Ovidiu. Am sprijinit acest proiect ambiţios pentru că este în beneficiul comunităţii”, a declarat primarul. Clinica va încheia contract cu Casa de Asigurări Prezent la eveniment, preşedintele CJAS Constanţa, Dragoş Poteleanu, susţine că, începând cu 1 iunie, clinica va intra în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări, astfel ca o parte din serviciile medicale să poată fi decontate. „Dosarul clinicii este deja completat, urmând ca, după 1 iunie, când vom începe contractarea cu furnizorii de servicii medicale constănţeni, să încheiem un contract şi cu această unitate medicală”, susţine preşedintele CJAS.