foto22

foto22
26 Martie 2012
9266 accesări
45 comentarii

Dacă până acum un an, constănţenii bolnavi de inimă ar fi trebuit să meargă ori în Capitală, ori în alte ţări pentru anumite tipuri de intervenţii chirurgicale, în prezent, aceştia se pot adresa unuia dintre cei mai experimentaţi medici din ţară în acest domeniu. Încă din vara anului trecut, Clinica de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Judeţean Constanţa are un nou şef. Este vorba de dr. Marius Militaru, medic primar în chirurgie cardiovasculară, unul dintre puţinii doctori care au ales să se întoarcă în ţară, după ce şi-au practicat meseria şi peste hotare. Cu peste cinci mii de intervenţii la activ, dr. Militaru, în vârstă de 48 de ani, a operat timp de 13 ani la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti şi a efectuat inclusiv transplanturi de cord, iar timp de doi ani înainte de a veni la Constanţa, a lucrat într-o clinică din Germania. Peste 60 de operaţii pe cord, în jumătate de an Nu au fost mulţi constănţenii care au ales să se opereze de inimă, anul acesta şi anul trecut la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, aflăm de la dr. Marius Militaru. Motivul ar putea fi faptul că pacienţii nu sunt destul de informaţi şi nu ştiu că există posibilitatea să se opereze şi aici. "Deocamdată abia încep să afle constănţenii că funcţionează chirurgia cardiovasculară, că facem operaţii pe cord şi pe vase. Nu prea a fost mediatizat acest lucru după plecarea fostului şef al secţiei, dr. Pătruţ. Chiar şi aşa, toţi au fost surprinşi că de când m-am întors s-au făcut peste 60 de operaţii pe cord, în jumătate de an", a spus chirurgul. În plus, dr. Militaru a precizat că în tot acest timp a efectuat şi 500 de intervenţii în domeniul chirurgiei vasculare. Orice fel de intervenţie cardiovasculară, posibilă la Constanţa La ora actuală, la Spitalul Judeţean Constanţa, dr. Marius Militaru poate realiza orice tip de operaţie pe cord. "Putem efectua orice fel de intervenţie care se face şi în Germania, la Bucureşti sau oriunde în lume, cu excepţia transplanturilor. Nu este vorba că nu am putea realiza transplanturi, doar că nu suntem acreditaţi. Am participat la toate transplanturile care au fost realizate la Bucureşti, inclusiv la primul, iar de când am plecat în Germania, în 2009, nu s-au mai făcut transplanturi în Capitală", a menţionat medicul. Dotări europene, dar bani insuficienţi pentru materiale Cu toate că Secţia de Chirurgie Cardiovasculară se ridică, în prezent, la cele mai înalte standarde în ceea ce priveşte aparatura medicală şi tehnologia utilizată, nu se pot face mai multe operaţii din lipsă de materiale sanitare. "Nu avem probleme cu dotările, pentru asta m-am şi întors în ţară. Tehnologia este ca în Germania şi ca în toată Europa, dar ne lipsesc consumabilele, precum valve, proteze, aţă, halate, măşti, pentru care primim bani prin programul naţional. În Dobrogea ar fi necesare în jur de 500 de intervenţii în fiecare an, dar statul ne dă bani doar pentru 50 de operaţii pe cord. Sperăm să ne dea mai mult, începând de anul acesta", a mai spus dr. Militaru. Intervenţiile costă de până la cinci ori mai puţin la Constanţa Operaţiile de inimă sunt decontate prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru aproximativ 50 de pacienţi. Chiar şi aşa, medicii de la Spitalul Judeţean găsesc soluţii pentru cazurile urgente. "În principiu, ce este urgenţă, asigurăm, ba prin program, ba cu bani de la consiliu, de la spital, din sponsorizări. Cazurile urgente le rezolvăm fără nici un ban", susţine dr. Militaru. În schimb, dacă se depăşesc banii alocaţi, bolnavii cronic ar trebui să plătească cel puţin 3.000 de euro, în condiţiile în care o operaţie de acelaşi tip, în Germania ar costa 15.000 de euro. "Fără plata medicului, care nu există în România, un pacient ar cumpăra totul undeva la 3.000-4.000 de euro. În Germania, cea mai ieftină operaţie costă între 11.000 şi 15.000 de euro, iar în Turcia, 10.500 de euro. Pentru acelaşi tip de operaţie, preţurile ajung până la 70.000 - 100.000 de dolari în America, unde sunt tarifele cele mai mari", ne-a explicat medicul chirurg. Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Judeţean Constanţa a mai spus că, dacă în România s-ar lucra în sistem privat, o intervenţie chirurgicală pe cord ar costa între 5.000 şi 6.000 de euro, cu tot cu masă şi cazare în condiţii hoteliere.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

45 comentarii

19 iunie 2012
cristina

cum gasesc nr. de telefon al doctorului militaru

5 iunie 2012
monica

doctorul militaru l-a salvat pe tatal meu (78 ani) care a avut ruptura de anevrism de aorta abdominala.....i-a pus o proteza aortica si este bine si azi la 85 de ani..... sa-i dea Dumnezeu sanatate ca este un doctor de exceptie si un om bun si sfatuiesc pe oricine are nevoie sa apeleze la el!...

3 aprilie 2012
robert

Si inca un amanunt ...a nu se confunda dr Militaru cu dr Patrut...

3 aprilie 2012
robert

Este un medic exceptional, tatal meu este operat de dansul si rezultatele sunt foarte bune!

2 aprilie 2012
prosttata-su

intrebati-I cite operatii a facut mina a I-a si ce rezultate a avut.Dupa aceea dati-va pe mina lui.Mai bine cautati un centru cu experienta.

1...345
Articol publicat de Alexandra MALACHI