papadia-1335276089

papadia-1335276089
25 Aprilie 2012
1051 accesări
0 comentarii
O plantă comună şi foarte cunoscută la noi în ţară, păpădia prezintă beneficii pentru sănătatea ficatului şi rinichilor, scade tensiunea arterială şi ajută la curăţarea organismului de toxine. Frunzele de păpădie conţin fibre, proteine, glucide, minerale şi vitamine precum vitaminele A, E, K, C şi cele din complexul B. Consumată de cele mai multe ori sub formă de ceai, din frunze, tulpină şi flori, această plantă are puternice efecte detoxifiante asupra ficatului şi rinichilor şi este eficientă împotriva pietrelor sau nisipului la rinichi. Totodată, pentru a elimina cu uşurinţă pietrele apărute la vezica biliară, puteţi prepara un ceai din frunze şi rădăcini uscate, tăiate mărunt. Se pun două linguriţe din acest amestec în 200 de ml de apă şi se lasă să dea în clocot de patru sau cinci ori, după care se acoperă vasul şi se lasă la limpezit timp de un sfert de oră. Sunt recomandate câte două căni de ceai pe zi, una dimineaţa şi una seara, înainte de culcare. Tinctura de păpădie este utilă în ameliorarea şi tratarea unor boli de piele, pentru alergiile uşoare şi iritaţiile superficiale, dar şi pentru vindecarea formelor uşoare de acnee.
Taguri articol: breaking

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Alexandra MALACHI