cheap metronidazole 400mg - order cenforce sale cenforce 50mg sale
Mulţi copii au obiceiul să se joace în nisipul din parc, după care, involuntar, duc mâinile murdare la gură, unii chiar înghit o parte din el.
Medicii spun că acel nisip poate conţine paraziţi ce duc la apariţia toxocarozei, o afecţiune provocată de larva Migrans Visceralis, des întâlnită la copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 5 ani, mai ales la cei care ingerează pământ. Toxocaroza provine de la câinii care îşi depun excrementele în parcuri, pe nisipul şi pietrişul pe care se joacă cei mici. La om, ingerarea ouălor este urmată de perforarea peretelui intestinal de către larvele care ajung în ficat, plămâni, creier, ochi şi chiar în inimă, explică medicii specialişti.
„Printre simptomele pe care le mani-festă persoanele afectate se numără:anorexia, durerile abdominale, hepato-megaliea, tusea cronică, wheezing-ul (respiraţia şuierătoare), astmul bronşic, eritemul, prurigo cronic. Migrarea larvei în creier poate produce convulsii sau meningită. La om, boala poate fi prevenită prin reguli stricte de igienă. De aseme-nea, se impune deparazitarea câinilor vagabonzi şi interzicerea acestora în parcuri, precum şi în alte locuri de joacă pentru copii”, explică dr. Corina Frecuş, medic pediatru.
betamethasone drug - order betamethasone 20gm without prescription how to get monobenzone without a prescription
isotretinoin 10mg ca - avlosulfon 100mg tablet buy deltasone generic
purchase trihexyphenidyl generic - order artane generic purchase voltaren gel for sale
meloxicam 7.5mg uk - how to get maxalt without a prescription toradol ca
buy baclofen 25mg online cheap - buy feldene 20 mg without prescription buy piroxicam 20mg generic
cheap diclofenac pill - isosorbide 20mg cheap buy generic nimodipine for sale