04 Octombrie 2024
43 accesări
0 comentarii

Parestezia este senzația de amorțeală sau de furnicătură pe care o simțiți la nivelul pielii, fără o cauză evidentă. Din păcate, această afecțiune poate afecta orice regiune a corpului, dar apare mai frecvent în extremitățile superioare și inferioare. Medicii spun că boala poate fi declanșată de o varietate de cauze, printre care se numără boli și afecțiuni medicale precum diabetul zaharat, neuropatia periferică, scleroza multiplă sau hernia de disc, dar și traume sau compresiuni ale nervilor și efectele secundare ale anumitor medicamente.

Nu întotdeauna este identificată cauza paresteziei, însă de cele mai multe ori cea temporară este cauzată de presiunea pusă pe un nerv ori de circulația sanguină problematică într-o anumită zonă. Spre exemplu, starea poate apărea atunci când adormiți stând pe o mână ori când petreceți mult timp stând picior peste picior. Simptomele afecțiunii la care facem referire sunt următoarele: senzația de furnicături, amorțeală, senzația de arsură, senzația de rece, lipsa sensibilității sau senzația de gâdilat, apărută în orice zonă a corpului. Uneori, aceasta poate cauza și dureri sub formă de junghiuri. Alteori, însă, simptomele paresteziei includ senzația de greutate sau rigiditate în zonele afectate și dificultăți în controlul mișcărilor sau slăbiciune musculară.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU