Pentru a menţine sănătatea danturii unui popor care, potrivit statisticilor recente, fiecare persoană foloseşte, în medie, puţin peste un tub de pastă de dinţi pe an şi îşi schimbă periuţa de dinţi la fiecare doi ani, este foarte greu, în ciuda serviciilor vaste oferite de medicii specialişti şi de educaţia preventivă.
Cu toate acestea, cei mai mulţi medici stomatologi recomandă un control stomatologic la fiecare 6 luni, mai des dacă aveţi probleme, cum ar fi boli ale gingiilor. În timpul unui examen de rutină, medicul dentist îndepărtează placa dentară şi verifică semne timpurii ale cancerului oral. Nouă din zece cazuri de cancer oral pot fi tratate dacă este găsit destul de devreme.
„Afecţiunile gingiilor, numite gingivită sau parodontită, sunt cauza principală a pierderii dinţilor la persoanele în vârstă. Din păcate, în momentul în care cei mai mulţi oameni observă oricare dintre semnele de avertizare ale parodontitei, este prea târziu pentru a inversa prejudiciul.
Periodic, medicul stomatolog ar trebui să examineze gingiile, pentru a depista problemele”, explica dr. Andra Custura, medic stomatolog.