18 Mai 2016
3614 accesări
1 comentariu

Cine nu îşi doreşte să aibă un zâmbet strălucitor şi o dantură perfectă? Una dintre cele mai frecvente proceduri realizate de medicul dentist este montarea unui aparat dentar. Cu cât este montat de la o vârstă mai fragedă, cu atât aparatul este mai eficient şi problemele de estetică dentară sunt rezolvate mai repede.
Acest proces implică timp şi răbdare din partea pacienţilor, pentru că alinierea dinţilor nu este un procedeu deloc simplu, care se desfăşoară şi în funcţie de gravitatea problemelor existente. Aparatul ortodontic fix este indicat pentru corectarea aspectului estetic şi a muşcăturii.
Înainte de montarea unui aparat dentar, în unele cazuri, poate fi nevoie şi de extracţii dentare, fie ale unor dinţi care nu mai pot fi salvaţi, fie ale unora sănătoşi, atunci când înghesuirile dentare sunt foarte mari, iar dinţii nu pot fi aliniaţi pe un maxilar prea mic.
Procesul de montare a aparatului poate dura ceva timp, deoarece specialistul trebuie să parcurgă mai multe etape pentru a se asigura că acesta este poziţionat corect.
„Poziţionarea aparatului dentar este extrem de importantă, pentru a ne asigura că dinţii vor atinge în final poziţia dorită. O senzaţie uşoară de disconfort poate apărea oricând, odată cu montarea aparatului, precum şi în primele zile după montare, însă efectele benefice majore fac ca aceste mici neplăceri sa fie suportabile”, explică dr. Mihaela Dan, medic stomatolog.
Etapele montării aparatului dentar fix
Prima etapă constă în examinarea clinică a pacientului, urmată de amprentarea arcadelor pentru obţinerea modelelor de studiu. De asemenea, pacientul poate fi supus unui set de analize, radiografii etc., pentru ca specialistul să poată stabili cel mai bun plan de tratament. Dacă sunt necesare extracţii dentare, aplicarea aparatului se face la o săptămână după extracţii, pentru a lăsa timp de vindecare.
„Aplicarea propriu-zisă a aparatului dentar fix începe cu un periaj profesional şi, atunci când este cazul, cu un detartraj pentru curăţarea perfectă a dinţilor. Aplicarea depărtătorului de plastic este complet nedureroasă şi are rolul de a îndepărta obrajii şi buzele, pentru ca acestea să nu umezească dinţii cu salivă, ceea ce ar împiedica lipirea bracketurilor”, explică medicul stomatolog.
După spălarea şi uscarea dinţilor, se aplică adezivul, care se întăreşte cu lampa cu lumină albastră, timp de 20 de secunde pe fiecare dinte.
Urmează apoi aplicarea bracketurilor pe spatele cărora se află un material de colaj, care se întăreşte tot timp de 20 de secunde.
Acest material este foarte aderent, deoarece trebuie să reziste la tracţiunile exercitate asupra dinţilor pentru deplasarea acestora prin os.
„Dacă bracketurile produc un disconfort, pacientul poate aplica ceară timp de câteva zile, până ce se obişnuieşte cu prezenţa lor. Este foarte important ca pacientul să menţină o igienă foarte bună prin folosirea periuţei de dinţi normale, a celei interdentare, a apei de gură sau a duşului bucal. Pe toată durata tratamentului, este interzis consumul alimentelor dure, precum alune, floricele, pâine prăjită crocantă sau a celor lipicioase, deoarece acestea pot dezlipi bracketurile sau îndoi sârma”, atenţionează specialistul.
În primele zile, după montare, specialiştii recomandă să se consume doar alimente moi. Ocazional, poate apărea durerea dentară, însă acest lucru este normal, şi se poate ameliora cu analgezice, dacă este nevoie. Obişnuirea cu aparatul dentar durează aproximativ o lună, iar în timp, acesta ajunge să nu mai creeze niciun disconfort.

Taguri articol: sfatul medicului stomatologie aparat dentar

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

1 comentariu

18 mai 2016
cititor
zambetul costa enorm

Am fost cu copilul la cativa medici stomatologi , pentru a ii pune aparat dentar , dar preturile sunt enorme ( 1000 -1500 E) . Chiar nu se poate face ceva pentru copii???? !!!!! Daca vrem un zambet frumos , macar copiii nostri sa aiba , dar cu preturi accesibile pentru cei cu venituri mici !!!!