Vania Limban îşi propune să ofere tinerelor mame, gravidelor şi femeilor care îşi doresc un copil cât mai multe sfaturi şi trucuri pentru o naştere cât mai uşoară, fără dureri sau complicaţii, dar şi sfaturi pentru tonifiere după naştere.
Evenimentul se va desfăşura joi, 23 iunie, la Cămara cu Merinde, începând cu ora 17.00, iar participarea va fi gratuită. În cadrul acestui seminar, părinţii vor afla detalii importante despre o naştere na-turală cu perineul intact, ce exerciţii trebuie să realizeze în timpul sarcinii, cum îi pot îngriji mai bine pe copii, detalii utile despre trimestrul al patrulea de sarcină, sugestii pentru fermitatea mamelor active, dar şi aspecte ale sănătăţii reproductive.
„Cu peste 25 de ani de experienţă, Vania Limban, prima moaşă independentă din România, a ajutat sute de femei însărcinate în timpul travaliului sau la naştere. Are numeroase stagii de pregătire la Universitatea de Vest a Angliei, la Spitalul Ge-neral din Edinburgh, Scoţia, dar şi la Georgetown University, în America. În Belgia, s-a perfecţionat în naşterea în apă. A lucrat în sala de naşteri a Spitalului Universitar, Bucureşti, iar acum este colaborator la Maternitatea Regina Maria”, au declarat organizatorii evenimentului.